Veste buna pentru romanii cu credite in franci elvetieni
Executivul vrea sa garanteze jumatate din datoria convertita in lei a persoanelor care au luat credite imobiliare in valuta. Proiectul de lege a fost prezentat astazi in Comisia de buget din Camera Deputatilor.
Proiectul de lege are urmatoarea logica: cetateanul e incurajat sa isi transforme in lei creditul pe care il are in valuta (mai ales franci elvetieni), in ideea ca banca ii va taia 15% din datorie. Ce motivatie are banca sa dea acest discount de 15%? Aceea ca statul garanteaza 50% din suma datorata.
Reprezentantii Ministerului de Finante au prezentat astazi in fata Comisiei de buget-finante din Camera Deputatilor proiectul de lege care prevede ca statul sa acorde garantii de 50% in momentul in care un beneficiar vrea sa isi converteasca creditul din franci elvetieni in lei, potrivitDigi24.ro
Este o garantie similara cu cea acordata de stat in cazul creditelor de tipul „Prima Casa”.
Clientul va putea sa mearga la banca si, daca va respecta conditiile impuse de banca, va putea sa ceara conversia creditului din valuta in lei, iar la acest credit transformat sa se aplice un discount de 15%.
Creditul rezultat in urma acestei reduceri cu 15% va fi garantat in proportie de 50% de stat. Acest lucru inseamna ca statul va acoperi 50% din riscul de nereturnare a creditului.
Deputatii au subliniat ca nu este vorba in special despre franci elvetieni, pentru ca statul nu poate face proiecte cu dedicatie pentru o anumita valuta.
Proiectul de Lege pentru completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumator a fost initiat de 131 deptati si senatori, printre care Ana Birchall, Aurelia Cristea si Viorel Stefan.





