Grecia isi va indeplini in termen de o saptamana angajamentul de a gazdui peste 30.000 de migranti si refugiati, a declarat luni un purtator de cuvant al guvernului, in contextul in care liderii din UE si din Turcia se intalnesc luni intr-o noua tentativa de a limita afluxul de migranti pe continent, relateaza Reuters, citata de Agerpres.
Grecia a fost principalul punct de intrare pentru peste un milion de persoane care au traversat in Europa din Turcia, parasind Orientul Mijlociu si nu numai din cauza conflictelor si provocand cea mai mare criza a refugiatilor de la sfarsitul celui de Al Doilea Razboi Mondial.
In cadrul unui plan UE asupra caruia s-a convenit anul trecut, Grecia s-a angajat sa deschida centre de primire pentru gazduirea a 30.000 de refugiati pana la finalul lui 2015, in conditiile in care ONU urma sa asigure alte 20.000 de locuri.
Uniunea Europeana a dat termen pana in mai Greciei sa remedieze modul in care gestioneaza migratia ilegala, in caz contrar riscand suspendarea din spatiul Schengen pe o perioada de pana la doi ani.
„Pana la 13 sau 15 martie cel tarziu, adica saptamana viitoare, Grecia isi va indeplini promisiunile privind capacitatea centrelor de …




