PROMISIUNI. Ministerul Sanatatii: a”Vor fi majorari salariale pentru tot personalul din sanatate”

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Starea de nervozitate a medicilor, care asteapta majorari salariale, este atat de mare incat se poate ajunge la situatii incontrolabile, iar daca nu va fi un consens in urma negocierilor, s-ar putea sa fie consecinte mai grave decat greva, a spus dr. Florin Chirculescu, dupa discutii la Ministerul Sanatatii.
Ca urmare a grupului medicilor extreme de activ pe Facebook, care cere marirea salariilor, ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu a avut, ieri, o intalnire cu presedintele Federatiei Sindicatelor Medicilor a??”Dr. Ioan Cantacuzino””, dr. Forin Chirculescu.
Reprezentantul medicilor a declarat dupa ce a discutat cu reprezentantii Ministerului Sanatatii (MS), ca trebuie luate hotarari inaintea termenelor legale prin care se poate ajunge la greva.
„Starea de nervozitate este atat de mare incat se poate ajunge la situatii incontrolabile. Sunt lucruri mult mai grave decat greva, putem sa nu ajungem la un consens, dar asta inseamna ca peste patru ani nu vor mai fi 13.500 de medici in spitale, s-ar putea sa mai ramana 6.000, ceea ce este o consecinta cu mult mai grava decat o greva”, a spus dr. Florin Chirculescu, seful Sectiei de chirurgie toracica de la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, potrivit Mediafax.
Reprezentatul Ministerul Sanatatii, Mario Cretu, a confirmat pentru Rl ca aceasta intalnire a avut loc si ca in toamna vor exista majorari salariale pentru tot personalul din sistemul de sanatate.
a??”A existat de dimineata o intalnire dintre ministrul Sanatatii si Florin Chirulescu si vor urma si alte intalniri cu reprezentanti ai sindicatelor. Vor fi majorari salariale pentru tot personalul din sistemul de sanatate. Nu stim exact cifrele, pentru calculat impactul bugetar, dar cu certitudine vor fi majorari in toamna””, a declarat pentru Rl reprezentantul Ministerului Sanatatii, Mario Cretu.
Ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu, arata sambata, intr-o postare pe Facebook, ca se va intalni in aceasta saptamana cu reprezentantii sindicatelor din sanatate si ai medicilor, dar si cu premierul si ministrul de Finante, pentru a gasi solutii pentru majorarea veniturilor medicilor.
Nicolae Banicioiu a mai aratat ca Ministerul Sanatatii a propus modificarea Legii Sanatatii pentru scoaterea medicului de sub statutul de functionar public.
a??”Este absolut necesara o majorare a veniturilor medicilor. Ei lucreaza intr-o institutie de interes public, iar darea de mita este o infractiune. Pot face inchisoare pentru asta. Guvernul ar trebui sa faca o oferta pe care s-o inainteze sistemului medical. Salariul mediu nu trebuie sa fie mai mic de 22.000 de euro/an, ca sa fie comparabil cu cel din tarile Uniunii Europene””, a explicat pentru Rl expertul Sorin Paveliu.
Medicii nu pot fi functionari publici
Peste 20.000 de romani, dintre care foarte multi medici au aderat la un grup de initiativa creat pe Facebook, in care discuta despre …

spot_img