Proteste de amploare in Bulgaria din cauza facturilor mari la energie

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Cei mai multi sunt protestatarii din Varna (estul tarii), unde circa 10.000 de persoane au blocat circulatia din centrul orasului, precum si peste un pod care reprezinta singura legatura intre partea de nord si cea de sud al litoralului bulgaresc. Intre 3.000 si 5.000 de persoane s-au strans in fata Ministerului Economiei si Energiei de la Sofia, au defilat pe strazile din centrul orasului si apoi, in piata parlamentului, au organizat un miting. Proteste de amploare sunt organizate si la orasele Plovdiv (sud) si Blagoevgrad (sud-vest).
In toate orasele, deocamdata, manifestatiile sunt pasnice, dar forte semnificative a politiei si a jandarmeriei au grija pentru ordinea publica.?

La Sofia, multimea scandeaza „mafie” si „demisie”. Participantii si-au incendiat facturile pentru ianuarie si poarta pancarde pe care au scris „Nu sclaviei din energie”, „Oamenii impotriva mafiei”, „Ocupantii energetici – afara”. Organizatorii au acordat guvernului un ultimatum de o saptamana pentru a le indeplini cererile. Principala revendicare a protestatarilor este renationalizarea celor trei societati de distribuire a energiei electrice, detinute in prezent de companiile cehe CEZ si EnergoPro si cea austriaca EVN. Aceasta initiativa este sprijinita in primul rand de partidele nationaliste Ataka si VMRO, dar si, mai recent, de Partidul Socialist bulgar, principala formatiune de opozitie.?Protestele au loc cu doar cateva luni inainte de alegerile parlamentare din iulie. Potrivit ultimelor sondaje de opinie, partidul GERB a premierului Boiko Borisov si-a pierdut o mare parte din sustinatori si in prezent are sanse egale cu socialistii in frunte cu fostul premier Serghei Stanisev.?”Sunt aici pentru ca nu mai pot sa fac fata facturilor mari la energie electrica”, a declarat, pentru Agerpres, Anatoli (35 de ani). „In decembrie, aveam de platit 300 de leva (circa 150 de euro) pentru o casa de doua etaje, dar in ianuarie, factura este de 450 de leva (in jur de 230 euro). Salariul meu este de aproximativ 1.000 de leva (putin peste 500 de euro), deci factura la curent este de cam jumatate din salariul meu”, spune el. Ivan (77 de ani) este pensionar. Pensia lui impreuna cu cea a sotiei sale este de 360 de euro pe luna. „Din acestea cheltuim intre 80 si 100 de leva pentru costurile de energie electrica. Cum putem sa traim cu 260 de leva (in jur de 130 de euro), in conditiile in care in jur de 100 de leva ne trebuie pentru medicamente”, se intreaba el. Pensionarul sustine ca societatile de distribuire a energiei electrice trebuie sa fie controlate de stat, pentru in prezent companii private castiga pe seama consumatorilor, profitand de faptul ca au monopol de piata.?Protestele continua de mai bine de o saptamana. Duminica trecuta, zeci de mii de locuitori din 15 orase din tara au iesit pe strazi. La Sofia, ministrul economiei si energiei, Delian Dobrev, a fost agresat cu bulgari de zapada, in Plovdiv, au fost incendiate doua autoturisme ale societatii de distribuire a energiei electrice, in Varna, protestatarii au blocat mai multe intersectii si s-a ajuns la ciocniri cu fortele de ordine. Dupa ce a fost lovit in fata cu mai multi bulgari de zapada, ministrul Dobrev a convocat o intalnire de urgenta …

spot_img