Aproximativ 100 de membri ai Sindicatului Liber „RomaniaFilm” au reinceput, miercuri, protestele fata de o decizie a ministrului Culturii, Puiu Hasotti, privind conducerea RADEF, de data aceasta in fata cladirii Guvernului, dupa o serie de manifestatii in fata ministerului Culturii, potrivit Mediafax.
Pe 9 octombrie, membrii Sindicatului „RomaniaFilm” au intrerupt protestele din fata sediului Ministerului Culturii, pentru zece zile, la cererea lui Sergiu Nicolaescu, presedintele Comisiei de cultura a Senatului, dupa ce au pichetat zilnic ministerul, din 3 octombrie.
Sindicalistii protesteaza fata de o decizie a ministrului Puiu Hasotti, care, prin ordinul 2483 din 19 septembrie, a schimbat Consiliul de Administratie (CA) al RADEF. Sindicalistii sustin actuala conducere a RADEF RomaniaFilm, cer mentinerea salariilor si pastrarea locurilor de munca. De asemenea, una din principalele revendicari ale sindicalistilor este aceea de stopare a procedurilor de trecere a unor cinematografe in administrarea autoritatilor locale.
Miercuri dimineata, protestatarii de la Guvern, care s-au strans langa intrarea Muzeului „Grigore Antipa”, au venit cu pancarte pe care sunt scrise sloganuri precum „Nu ne ocoli, te vom bantui”, „Cu filmul taiat faci cultura de…”. De asemenea, acestia au adus o recuzita speciala – un curcan taiat si jumulit de pene, asezat intr-un cos pe care scrie „Hasotti”, dar si o coliva pregatita pentru ceea ce protestatarii numesc „inmormantarea filmului romanesc”. Cativa dintre protestatari poarta masti cu imaginea unei fantome, similare celor care apar in seria „Scary Movie”.
Presedintele Sindicatului Liber „RomaniaFilm”, Mariana Bikfalvi, a declarat, miercuri, ca pichetarile din fata Guvernului vor avea loc zilnic, pana pe 30 octombrie, daca autoritatile nu vor raspunde solicitarilor lor.
„Dupa aceea, probabil, o sa intram in greva foamei”, a declarat aceasta.
La protest au venit membri ai sindicatului din toata tara, din orase precum Piatra-Neamt, Deva, Targiu Jiu. Manifestantii au pancarte pe care este mentionat cinematograful si orasul din care vin. Manifestantii, care isi folosesc fluierele si sirenele pentru a atrage atentia autoritatilor, vor ramane in fata Guvernului pana dupa ora 12.00.
Prin ordinul 2483 din 19 septembrie al ministrului Hasotti au fost revocati din functia de membru al CA Alexandru Ungureanu, Nicolae Radu-Cristian si Gheorghe Balasoiu. In locul acestora, in CA al RADEF au fost numiti Emanuela Elena Pendiuc, in calitate de reprezentant al Ministerului Culturii, Irina Margareta Nistor si Maxim Meca. In urma protestelor, saptamana trecuta, Puiu Hasotti l-a eliminat pe Maxim Meca din componenta Consiliului de Administratie. Aceasta a fost, de altfel, singura cerere a protestatarilor la care Puiu Hasotti a raspuns favorabil.
Pe 28 septembrie, Sindicatul Liber „RomaniaFilm” a inaintat o sesizare premierului Victor Ponta, in care cerea anularea ordinului ministrului Culturii prin care a fost schimbata componenta CA al RADEF.
Maria Bikfalvi a depus, la cateva zile de la inceperea protestelor din fata ministerului Culturii, si plangere penala impotriva ministrului Culturii, Puiu Hasotti, pentru „abuz in serviciu”. Sindicatul RomaniaFilm …





