Se stie deja ca, stiintific vorbind, nu tindem sa cautam adevarul obiectiv, ci confirmarea adevarului subiectiv. Altfel spus ca avem impulsul de a accepta mai degraba informatia care ne demonstreaza axiomele sau credintele pe care le avem deja formulate in minte. E nevoie de un efort constient pentru a fi obiecitv si cateodata pare ca nici macar stiinta nu reuseste sa faca acest lucru. Este cel putin sentimentul meu cu privire la demersul de gasire al adevarului obiectiv ca raspuns la intrebarea „e util sau nu sa convietuiesti cu partenerul inainte de casatorie”. Sa ma explica?? Pe vremea bunicilor si cateodata chiar a parintilor nostri statul impreuna era inevitabil acceptabil doar dupa intocmirea actelor care consfinteau administrativ si (dupa dorinta) religios unirea celor doi parteneri. Inainte de „legalizarea” legaturii, coabitarea era privita ca fiind fie imorala, fie pacatoasa (depinzand de directia din care venea judecata). Nu e de mirare deci ca studiile mai vechi ne arata, fara echivoc ca statul inainte de casatorie creste riscul divortului. In ultimele decenii, morala s-a mai relaxat. Inclusiv cea bisericeasca. Asa ca, din nou, nu e de mirare ca ultimele studii arata ca nu statul impreuna e problema ci varsta de la care stam impreuna si ca odata ce esti copt la minte statul impreuna inainte de casatorie nu mai este un predictor pentru destramarea acesteia.
Mie personal imi place sa inteleg logica unui lucru. Asa ca o sa las studiile deoparte si voi incerca sa ma tin dupa firul logic al povestii. Avem o relatie intre doi oameni si doua evenimente cu semnficatie – mutatul impreuna si casatoria. Indiferent din ce cultura sau orientare religioasa faci sau nu parte, cele doua evenimente implica semnificatii, angajamente si consecinte. Mai intai, …
