Esti mama? Daca da, atunci te rog sa inchizi ochii si sa iti aduci aminte de cateva dintre momentele in care simteai nevoia acuta sa te scuzi sau sa te acuzi. Poate pentru ca living-ul arata ca explodat dupa joaca celui mic si vreo spranceana a cuiva s-a ridicat reprobator. Ori poate pentru ca ai ridicat tonul cand simteai ca nu mai potia?? Ori poate pentru ca nu apucai niciodata sa ai cat de mult timp ti-ai fi dorit pentru copilul tau. Sau pentru ca ti-a trecut fugar prin minte gandul ca ai fi putut sa faci mai bine decat sa devii mama. Ideea este ca, orice ai face, nu stii cum sa tii in aer toate mingiile de care pare ca esti responsabila. Si, orice ai face, nu te poti abtine sa nu incerci sa fugaresti naluca mamei perfecte. Cea care, cu gratie si fara urma de incordare, ar fi in stare sa jongleze cu zeci de mingi in acelasi timpa??
Ei bine, cineva – si pentru ca sunt imperfecta nu o sa caut sa vad cine anume – cineva spunea ca „nu e nevoie de o mama perfecta, ci doar de una suficient de buna”. Eu am sa-mi permit sa adaug ca, nu numai ca mama perfecta nu exista, dar ca daca ar exista ar fi extrem de daunatoare copilului ei. Sa ma explica??
Maternitatea reprezinta intrarea in lumea nebuna a lucrurilor pentru care oricat ai crede ca esti pregatita, nu esti. Lumea in care timpul e paradoxal pentru ca, desi se lungeste chinuitor in nopti nedormite, se scurteaza prin suma neglijabila a lucrurilor duse la bun sfarsit. Lumea in care, cateodata, o victorie este reprezentata de imperecherea a doua sosete la fel. Lumea in care iti lasi copilul la gradinita pentru prima data, cu rasuflarea taiata si, in timp ce el plange iar tu ai de ales intre a nu mai munci si a sta cu el , tot ce izbutesti sa faci e sa te simti vinovata si sa afisezi un zambit chinuit sperand ca o sa pari un adult care stie ce face. Lumea in care ai de regasit femeia de odinioara intre scutecele de azi si in care cariera se simte ca un puseu de egoism. Universul in care sfarsitul lumii pare sa fie prevazut de examenul de …
