Putin, inaintea intalnirii cu Barack Obama: “Statele Unite sustin in mod ilegal rebelii in Siria”

Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, a catalogat, duminica, drept ilegala si ineficienta sustinerea pe care Statele Unite o ofera fortelor rebele din Siria, apreciind ca rebelii antrenati de americani dezerteaza pentru a se alatura Statului Islamic (SI), cu tot cu armele furnizate de Washington.?Putin a declarat, intr-un interviu inregistrat pentru posturile americane, inainte de intalnirea cu presedintele american, Barack Obama, ca presedintele sirian, Bashar al-Assad, merita sustinerea internationala intrucat lupta impotriva unor organizatii teroriste, scrie Reuters.

“In opinia mea, acordarea unui sprijin militar unor structuri ilegale contravine principiilor dreptului international modern si Cartei ONU”, a afirmat Putin, potrivit unui fragment dintr-un interviu acordat posturilor americane CBS si PBS pe care Kremlinul l-a facut public, informeaza HotNews.ro.
Mai mult, Putin sustine ca Damascul ar trebui sa fie inclus in eforturile internationale de lupta impotriva SI – o solicitare pe care Washingtonul o respinge -, si critica planurile americane de a antrena pana la 5.000 de rebeli sirieni/pe an pentru a lupta impotriva Statului Islamic.”Se pare ca doar 60 dintre acesti luptatori au fost antrenati corespunzator, avand in vedere ca doar patru sau cinci poarta, in realitate, arma. Restul au dezertat cu armamentul american, sa se alature ISIS”, a adaugat Putin, referindu-se la Statul Islamic.
Nu in ultimul rand, Putin a punctat ca sustinerea Guvernului al-Assad de catre Moscova are la baza Carta ONU.”Noi oferim asistenta numai entitatilor Guvernului legitim. Incepand de azi (aceasta asistenta) a luat forma livrarilor de armament catre Guvenul sirian, formarii de personal si ajutorarii poporului sirian”, a mai spus Putin.In contextul in care, in ultimele saptamani, Rusia si-a intensificat implicarea militara, in Siria, oficialii americani acuza Moscova ca trimite …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *