Ioan Andone si compania mai aveau o speranta de a se apropia de Dinamo in clasamentul Ligii I pentru a incerca sa ii „fure” pe final locul de Europa League. Aceea de a profita de un eventual insucces al „cainilor” joi, la Timisoara. Cu toate acestea, rezultatul din acel meci nu mai conteaza foarte mult dupa ce Rapid s-a impiedicat ea insasi miercuri, in partida de la Medias, cu Gaz Metan.
Rapid isi juca in etape XXXI ultima sansa la locul al saselea al clasamentului. Lucrurile nu au decurs, insa, asa cum isi dorea antrenorul Ioan Andone. Giulestenii s-au impiedicat de una dintre echipele dificile ale campionatului, Gaz Metan, si vor petrece al doilea an consecutiv in afara cupelor europene. Rezultatul de 0-0 de la Medias reprezinta, insa, o veste excelenta pentru Dinamo, care va juca la Timisoara cu o presiune mult mai mica pe umeri.





