Frank Timis
Chinezii preiau controlul asupra afacerii lui Frank Timis din Africa, scrie Capital.ro.
Producatorul de minereu de fier African Minerals, controlat de milionarul roman Frank Timis, a anuntat ca partenerul sau chinez din proiectul minier Tonkolili, Sierra Leone, a preluat in contul datoriilor controlul asupra a doua companii care detin cota majoritara de participatie in cadrul minei.
Shandong Iron and Steel Group a preluat recent o parte din datoria African Minerals si a solicitat rambursarea imediata a acesteia. Creditul este garantat cu anumite active ale debitorului, iar prin preluarea datoriei, Shandong Iron and Steel Group se afla in pozitia de a prelua controlul asupra proiectului din care detinea doar 25%.
„Debitorii si garantii nu au suficiente fonduri disponibile pentru a efectua platile solicitate”, a anuntat intr-un comunicat African Minerals. Producatorul a mai mentionat ca va solicita consultanta juridica cu privire la miscarea facuta de compania chineza.
Un grup de banci, care include Standard Chartered si Citi, a imprumutat African Minerals cu 250 mil. dolari sub forma unei finantari pre-export, iar acum si-a transferat datoria catre Shandong Steel Hong Kong Zengli …





