Recursul lui Gigi Becali la decizia Tribunalului Bucuresti (TB) prin care i-a fost respinsa solicitarea de intrerupere a executarii pedepsei este judecat, miercuri, la Curtea de Apel Bucuresti, hotararea acestei instante urmand sa fie definitiva, transmite Mediafax.
Tribunalul Bucuresti (TB) a notat, in motivarea hotararii prin care a respins cererea lui Becali, ca aceasta putea fi admisa daca finantatorul Stelei dovedea existenta unor imprejurari speciale cu consecinte grave asupra lui, a familiei sale sau a unitatii la care lucra.
„Tribunalul considera ca, si in situatia in care s-ar considera ca petentul B. G. nu ar fi fost luat prin surprindere de hotararea de condamnare, acesta ar fi putut beneficia de intreruperea executarii pedepsei, daca dovedea existenta unor imprejurari speciale cu consecinte grave asupra petentului, familie acestuia sau unitatii la care lucra. (…) Fata de cele retinute, tribunalul apreciaza ca nu s-a facut dovada existentei unor imprejurari speciale in sensul disp. art. 453 lit.c C.pr.pen., motiv pentru care se va respinge cererea de intrerupere, ca neintemeiata”, s-a aratat in motivarea hotararii TB.
Citeste si?FOTO. Mesajul lui Gigi Becali de dupa gratii: „Binecuvantata fii inchisoare…”
Judecatorul Florin Purigiu, care a decis sa-i respinga lui Becali cererea de intrerupere pentru trei luni a pedepsei de trei ani de inchisoare primita in dosarul schimbului de terenuri cu MApN, a motivat ca din probele administrate in cauza rezulta fara echivoc ca acesta nu indeplineste conditiile prevazute de lege pentru a beneficia de acest drept.
Astfel, magistratul a aratat ca motivele invocate de acesta „nu constituie imprejurari speciale si nu sunt de natura a avea consecinte grave asupra situatiei patrimoniale a condamnatului, asupra societatilor comerciale controlate de acesta ori asupra echipei de fotbal Steaua Bucuresti”.
Judecatorul a demontat, in motivare, si argumentul legat actele de binefacere ale lui Becali. „Tribunalul retine ca, desi este de notorietate ca petentul G. B. este o persoana care in mod regulat sprijina financiar persoane aflate in nevoie, precum si institutii si organizatii de interes general, totusi aceste acte de caritate nu pot justifica intreruperea executarii pedepsei, neincadrindu-se in niciunul dintre motivele prevazute expres si limitativ de articolul 453 Cod de procedura penala. (…) Nici intentia petentului de a construi o clinica medicala cu profil oncologic si nici dorinta fireasca a acestuia de a fi prezent la aniversarea majoratului fiicei sale nu se incadreaza in niciuna dintre ipotezele prevazute de lege pentru intreruperea executarii pedepsei”, s-a mai mentionat in documentul citat.
In 20 mai, Becali a fost condamnat definitiv de instanta suprema la trei ani de inchisoare cu executare in dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apararii Nationale (MApN). Alaturi de acesta au primit pedepse de cate doi ani de inchisoare cu executare fostul ministru al Apararii Victor Babiuc si fostul sef al Statului Major General Dumitru Cioflina. Cei trei au fost incarcerati in 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar in 10 iunie au fost transferati la Penitenciarul Jilava.
Becali mai are doua condamnari definitive, dispuse anul acesta tot de instanta suprema, respectiv una de trei ani de inchisoare cu suspendare, in dosarul …





