Renate Weber si Daniel Daianu ar putea deschide eurolista PNL

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Liberalii intentioneaza sa deschida lista de candidati europarlamentari cu personalitati ale societatii civile.

PNL isi va prezenta joi seara candidatii pentru Parlamentul European, dupa ce Delegatia Permanenta a partidului ii va ratifica pe cei desemnati de Biroul Politic Central. Surse liberale ne-au declarat ca lista va fi deschisa de Renate Weber, presedinta Fundatiei pentru o Societate Deschisa, ea fiind secundata de economistul Daniel Daianu, fost ministru al Finantelor in 1997-1998, in prezent profesor universitar la Academia de Stiinte Economice. Tinind cont de numele aflate in fruntea listei, rezulta clar ca varianta Mihai Razvan Ungureanu a cazut.
?Ungureanu a crezut ca este de neinlocuit?, ne-a declarat una dintre sursele citate, care a tinut sa explice de ce PNL prefera oameni neimplicati politic: ?Nu trebuie interpretat faptul ca s-a apelat la doi reprezentanti ai societatii civile ca fiind vorba despre o penurie de candidati in PNL. Mergem pe mina lor pentru ca sint doua personalitati care au avut numeroase contacte nemijlocite si chiar o anumita activitate in institutii ale UE. Practic, in PE de astfel de oameni are nevoie Romania. PNL merge pe varianta unei demarcatii intre politicienii interni si cei care urmeaza sa ne reprezinte in Europa?, a mai declarat sursa citata. Delegatia Permanenta a PNL urmeaza sa stabileasca joi si daca vor fi sau nu si ministri in pozitii eligibile. Se stie, ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, si-a manifestat in mai multe rinduri intentia de a candida, dar, conform unor surse din partid, se pare ca premierul Tariceanu nu agreeaza varianta prezentei ministrilor pe eurolista. Nu este exclus insa ca o serie de nume sonore ale PNL sa se regaseasca in pozitii semieligibile, pentru a da greutate listei.

Din informatiile pe care le detinem, dintre actualii europarlamentari liberali, doar Adina Valean va avea o pozitie eligibila, ceilalti colegi de-ai ei nemaiintentionind sa candideze. Prezenta Renatei Weber pe prima pozitie reprezinta, indirect, o contra adversarilor PNL. Dupa cum se stie, Weber a fost in 2005 consilier pe probleme juridice al presedintelui Traian Basescu, dar a demisionat, invocind, diplomatic, motive de sanatate. Ulterior, ea a dezvaluit faptul ca a avut neintelegeri pe linie de serviciu cu seful statului. Renate Weber s-a dovedit in ultimii doi ani si o virulenta contestatoare a Monicai Macovei, precum si a procurorului general, Laura Codruta K?vesi.

spot_img