„Cand vor functiona la maximum, vor fi 9-10 miliarde de metri cubi de gaze pe an care vor veni din Marea Neagra, timp de 20 de ani, care vor aduce statului roman redevente de 2,8 miliarde de euro in 20 de ani. (…) Exista circa 200 de miliarde de metri cubi rezerve in Marea Neagra doar pe ceea ce s-a sapat, adica perimetrele detinute de Lukoil, ExxonMobil si OMV Petrom, respectiv Black Sea Oil and Gas”, a spus oficialul ANRM, prezent la conferinta ZF Power Summit.
Astfel ca, in 2025, Romania va produce in total aproximativ 20 de miliarde de metri cubi de gaze, daca vor fi dezvoltate toate proiectele din Marea Neagra. In prezent, in Romania se extrag circa 11 miliarde de metri cubi de gaze pe an, iar consumul national este tot in jurul acestei valori, a confirmat Gal.
El a aratat ca ExxonMobil si OMV Petrom au investit pana acum in perimetrul Neptun circa 2 miliarde de dolari, Lukoil – peste 500 de milioane de dolari in perimetrul Trident, iar Black Sea Oil and Gas – 200 de milioane de dolari in perimetrele Midia si Pelican.
Anterior, in aceeasi conferinta, oficialul ANRM a prezentat stadiul celor trei proiecte majore din Marea Neagra.
„Exxon ar trebui ca in noiembrie 2018 sa-si exprime intentia de a trece la faza de dezvoltare a proiectului. Ei au facut si fac in continuare foarte multe operatiuni initiale de a intra in faza de dezvoltare, au cautat furnizori pentru serviciile si instalatiile pe care vor sa le construiasca si au incercat sa gaseasca in Romania parteneri pentru acest lucru. A …





