Presedintele rus Vladimir Putin a insarcinat guvernul sa examineze posibilitatea acordarii unui ajutor umanitar republicii autonome ucrainene Crimeea, a anuntat joi seara purtatorul de cuvant al Kremlinului, citat de agentia de presa Ria Novosti, relateaza Agerpres.
Citeste si: UPDATE. Crimeea: Aeroportul din Simferopol este deschis, dar persoane inarmate patruleaza in exterior
„Intrucat administratia din Crimeea a solicitat un ajutor umanitar din partea Rusiei, presedintele a insarcinat guvernul sa studieze aceasta posibilitate”, a explicat purtatorul de cuvant Dmitri Peskov.
Potrivit Reuters, liderul rus a dispus sa fie continuate contactele cu „partenerii de la Kiev” pentru dezvoltarea legaturilor comerciale si economice bilaterale, precum si consultarile cu partenerii din strainatate ai Moscovei, intre care Fondul Monetar International (FMI) si G8, in scopul de a oferi un sprijin financiar „real” Ucrainei.
Locuitorii din peninsula Crimeea au lansat la 25 februarie o actiune pe o „perioada nedeterminata” in fata sediului parlamentului din Simferopol (capitala regiunii), in semn de protest fata de noile autoritati de la Kiev. Manifestantii cer organizarea unui referendum care sa permita populatiei sa aleaga viitorul statut al Crimeii: sa ramana republica autonoma in cadrul Ucrainei, sa devina stat independent sau sa se alipeasca la Rusia.
Citeste si: UPDATE. Parlamentul din Crimeea …





