Romancierul belgian Hugo Claus a fost eutanasiat

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Cunoscutul romancier belgian Hugo Claus a murit miercuri, la varsta de 78 de ani. Asa dupa cum si-a dorit, scriitorul, care suferea de maladia Alzheimer, a fost eutanasiat chiar pe data de 19 martie. Nominalizat de mai multe ori la Premiul Nobel pentru Literatura, Claus a fost cel mai cunoscut si cel mai tradus scriitor din literatura flamanda postbelica. Moartea scriitorului vine la doar doua zile dupa ce autoritatile din Franta au respins controversatul apel al fostei profesoare Chantal Sebire. Femeia cerea ca justitia din tara sa natala sa ii curme suferintele cumplite provocate de o boala evolutiva care i-a deformat, ireversibil, ochii si nasul si a facut ca, de mai bine de un an, sa isi piarda vederea. Eutanasia este ilegala in Franta, insa acceptata de legile din state precum Elvetia, Belgia sau Olanda.Scriitorul belgian de limba olandeza a decis ca boala de care suferea, Alzheimer, care, in timp, duce la pierderea totala a memoriei, ii provoaca prea multa suferinta. Si si-a cerut dreptul ca, asistat de cadre medicale, sa moara. Potrivit AFP, sotia lui Claus a declarat, intr-un comunicat, ca scriitorul a preferat sa paraseasca mai repede aceasta lume, decat sa isi prelungeasca suferinta. „Chiar el a ales momentul mortii sale”, a afirmat Veerle Claus. Mai mult, cunoscutul site Wikipedia confirma, in pagina dedicata lui Hugo Claus, ca scriitorul a cerut sa fie eutanasiat la 19 martie 2008, in conditiile in care moartea asistata este legala in Belgia.Romancierul obisnuia sa se descrie drept un „flamand francofon”. A fost considerat de multe ori favorit la Premiul Nobel pentru Literatura. Nascut in aprilie 1929 la Bruges, in regiunea Flandrei, Claus a fost cel mai cunoscut si cel mai tradus scriitor din literatura flamanda postbelica. A publicat peste o suta de romane, nuvele, piese de teatru si poezii. A participat, ca pictor, la miscarea artistica de la sfarsitul anilor „40, „Cobra”, si a semnat scenariul si regia mai multor pelicule. Cel mai cunoscut roman al sau, „Het verdriet van BelgiI” (1983), „Mahnirea Belgiei”, reda comportamentul compatriotilor sai in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, dominat de stari ca teama, conformism si oportunism. Hugo Claus a fost distins cu premiul Pasolini, care i-a fost acordat de un juriu international pentru intreaga sa cariera, si „premiul pentru cultura flamanda”.

spot_imgspot_img