Avem autostrazi care se surpa dupa inaugurare si care au costat cu mult mai mult decat cele construite in Germania sau Franta. Expertii au demonstrat ca nivelul ridicat al coruptiei scumpeste contractele atribuite prin procedurile de achizitie publica,sume importante ajungand in anumite buzunare.
De ce in Germania kilometrul de cale ferata construit este mai ieftin decat in tara noastra desi costul cu forta de munca este mai ridicat? Reprezentantii Institutului pentru Transparenta Guvernamentala (GTI) din Budapesta, alaturi de cei ai Societatii Academice din Romania (SAR) au demonstrat ca la noi, nu numai ?kilometrul de cale ferata construit cu banii publici este mai scump decat in restul UE, dar ca? nivelul ridicat al coruptiei creste valoarea contractelor publice cu aproape 35%.
Cu alte cuvinte, avem cele mai scumpe lucrari si servicii din spatiul comunitar, dar si din Spatiul Economic European (Islanda, Lichtenstein si Norvegia), cumparate din banii contribuabilor. „Nu spunem ca nu exista coruptie in restul tarilor, dar coruptia costa mai putin in tari precum Danemarca sau Suedia. Coruptia nu poate fi eliminata, dar atat ea, cat si impactul ei poate fi minimizate. Autostrazi au fost construite si in Germania, Spania sau Italia in baza unor contracte atribuite in mod corupt, dar pretul acestora este mai mic decat in Romania. In plus, acestea sunt de calitate si sunt construite intr-un timp mai scurt”, afirma reprezentantul GTI, Mihaly Fezekas.
De mentionat faptul ca, volumul achizitiilor publice de anul trecut din Romania a fost de 14,44 miliarde de euro, din care 12,12 miliarde finantate din fonduri bugetare si 2,33 miliarde din fonduri comunitare, conform informatiilor postate pe site-ul Agentiei Nationale pentru Achizitii Publice (ANAP).
Presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, arata ca, in procesul de achizitii publice, coruptia este o sursa de risipa si de ineficienta. „Problema nu este partea de legislatie.Cred ca mai degraba ar trebui sa ne focalizam pe modul in care se aplica legea”, a precizat Bogdan Chiritoiu. Presedintele autoritatii de Concurenta explica faptul ca o investigatie a institutiei pe care o conduce, ce vizeaza concurenta neloiala, dureaza in medie doi ani pentru a fi solutionata. „Insa, daca se constata ca un contract a fost atribuit in urma constituirii unui cartel, ceea ce a condus la cresterea pretului, autoritatea contractata poate cere daune de la beneficiar, intr-un proces civil”, sustine Chiritoiu.
Semnale de avertizare
Cercetatorii de la GTI au identificat care sunt semnele care ar trebui sa-i alerteze pe cei ce se ocupa de eliminarea posibilelor acte de coruptie in procesul de achizitii publice. Astfel, conform lui Mihaly Fezekas, un indiciu important este primirea unei singure oferte. De aceeasi parere este si presedintele Consiliului Concurentei: „Atunci cand ai un singur ofertant te gandesti la coruptie si la modul in care a fost intocmit caietul de sarcini”. De asemenea, o modalitate simpla de a truca licitatiile este evitarea publicarii cererii de oferte in jurnalul oficial al achizitiilor publice, informatia ajungand doar la cine trebuie.
Pe de alta parte, competitia este relativ greu de evitat in cazul unor proceduri de licitatie, printre care licitatia deschisa, alte proceduri, precum cererile de oferta, fiind mult mai putin competitive. Prin urmare, acestea folosesc tipuri de procedura mai putin deschise si transparente, care ar putea sa indice limitarea deliberata a competitiei si astfel riscul coruptiei. Conform …





