Refuzul de a accepta orice compromis este semnalul ca Putin doreste sa faca uz cu toata forta de arma energetica pentru a ingenunchea Ucraina si pentru a se razbuna pe europeni pentru sanctiunile impuse. Perturbarea alimentarii cu gaz a Europei va afecta, astfel, si Romania.
Duminica noaptea, negocierile dintre reprezentantii guvernelor ucrainean si rus si ai celor doua companii nationale, Gazprom si Naftogaz, s-au incheiat fara nici un rezultat si fara nici o perspectiva. Comisarul european pentru Energie, Günther Oettinger, care a functionat ca mediator in negocieri, nu a avut nici un succes in a-i flexibiliza pe rusi, iar Ucraina se afla in fata unei crize energetice de proportii.
In luna noiembrie a anului trecut, Vladimir Putin i-a oferit presedintelui de atunci al Ucrainei, Viktor Ianukovici, un stimulent de 10 miliarde dolari, oferite cu titlu de ajutor concomitent cu o reducere a pretului la gaz pana la 268 de dolari pe mia de metri cubi, fata de 380 de dolari cat plateste in medie consumatorul european, totul, desigur, pentru a-l convinge pe Ianukovici sa nu semneze acordul de asociere si liber schimb cu Uniunea Europeana. In aprilie, cand Ianukovici a fost indepartat de la putere, rusii au crescut pretul la 485,5 dolari pe mia de metri cubi si, in loc de ajutor de 10 miliarde, au descoperit ca ucrainenii au o datorie de aproximativ 4,5 miliarde dolari fata de Gazprom, din care au cerut achitarea a 1,9 miliarde pana ieri dimineata la ora 6.00. Ucrainenii au incercat pentru o vreme sa obtina o revenire la cei 268 de dolari „ai lui Ianukovici”, dar s-au lovit de refuzul rusilor, care nu au acceptat sa coboare sub 385 de dolari mia de metri cubi. Oettinger a propus plata unui miliard de dolari din datorie pe loc, urmand ca restul, esalonat in sase transe, sa fie achitat din banii acordati de UE si de FMI Ucrainei pana la sfarsitul anului si un pret de 385 de dolari pe timpul iernii si de 300 de dolari pe timp de vara. Ambele propuneri au fost refuzate de delegatia rusa, care de la Kiev a plecat direct spre Kremlin pentru a-i da raportul lui Putin, iar de ieri dimineata aprovizionarea cu gaz a Ucrainei a fost oprita. Ucrainenii nu vor mai putea consuma gaz rusesc decat daca platesc in avans pentru el.
Si cand Ucraina va ramane fara gaz?
Potrivit presedintelui Naftogaz, Andrii Kobolev, „Ucraina are suficiente gaze naturale in depozite subterane pentru a acoperi necesarul tarii pana in decembrie. Ucraina detine aproape 14 miliarde metri cubi de gaze naturale in rezerve subterane”. O declaratie similara a facut la Bucuresti si prim-ministrul Victor Ponta, care a afirmat, dupa discutiile cu ministrul Energiei, ca „Romania are rezerve necesare astfel incat pe termen scurt, respectiv sase luni, nu sunt probleme”. Nici unul dintre cei doi nu ne-a spus insa ce se va intampla din decembrie, atunci cand rezervele ucrainene se vor fi epuizat, iar productia interna nu va mai acoperi necesarul de consum.
Precedentul exista si a fost creat in primele zile ale lui 2009, cand Rusia a sistat aprovizionarea cu gaze a Ucrainei in mijlocul unei ierni cu temperaturi extreme. Europa importa cam 25-30% din necesarul de gaze naturale din Rusia, iar jumatate din acest gaz este transportat prin conductele care trec pe teritoriul ucrainean. In 2009, Ucraina a blocat pur si simplu tranzitul. Atunci, rusii au acuzat Kievul ca si-a insusit gazul destinat Europei, pentru ca tarile care depind in mare proportie de gazul rusesc, cum ar fi Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Cehia sau Polonia, au trecut printr-o perioada dramatica, cantitatile de gaze rusesti primite reducandu-se cu peste 50%.
Acum, presedintele Gazprom, Alexei Miller, a declarat ca este foarte posibil ca ucrainenii sa faca acelasi lucru la iarna. „In ceea ce priveste riscurile pentru UE, acestea exista si nu sunt nesemnificative”, a declarat Miller, o opinie impartasita si de Oettinger, care a avertizat ca Europa s-ar putea confrunta cu o lipsa grava de gaze iarna aceasta. „In saptamanile care vin nu vor aparea probleme, vom primi volumele obisnuite de gaze”, a declarat Oettinger, insa daca Ucraina se bazeaza pe rezervele sale, „noi vom avea o problema in cazul unei ierni friguroase”.
Cum se vede de la Bucuresti
Departamentul pentru Energie a difuzat un comunicat in care se arata chiar mai optimist decat Victor Ponta. Astfel, „populatia Romaniei nu va fi afectata de sistarea livrarilor de gaze rusesti spre Ucraina, intrucat avem suficiente gaze inmagazinate, o capacitate adecvata de extractie, iar, la ora actuala, productia depaseste consumul”, se arata in comunicat.
Mai mult, ministrul Energiei, Razvan Nicolescu, a declarat: „Am avut in aceasta dimineata, impreuna cu operatorul de transport gaze naturale Transgaz Medias, o analiza a situatiei, iar, din datele primite, rezulta ca avem deja stocate peste 1,4 miliarde metri cubi de gaze naturale. Mai mult, in ultima luna si inclusiv in prezent, productia interna a Romaniei depaseste consumul national, ceea ce ne ajuta foarte mult. Si, sa nu uitam, vin luni de vara, in care consumul scade natural”. Nicolescu sustine ca Departamentul pentru Energie a elaborat …





