Ryanair, cel mai mare operator low-cost din Europa, va intra anul viitor pe piata romaneasca, urmand sa lanseze curse pe rutele Arad-Milano si Constanta-Pisa, a anuntat, ieri, compania aeriana irlandeza.
Ryanair a mai avut tentative de a intra pe piata romaneasca, dar acestea au esuat, intrucat nu s-a ajuns la un acord cu autoritatile romane pentru zborurile companiei de pe aeroportul bucurestean Baneasa. Extinderea anuntata pentru 2008, prin care compania va acoperi peste 600 de rute, este cel mai mare proces de acest tip desfasurat de Ryanair. Compania va lansa 50 de noi curse, incluzand intrarea pe trei noi aeroporturi europene, respectiv Arad si Constanta, in Romania si Angouleme in Franta.
In Romania, pe segmentul de transport aerian low-cost, principalii „actori” sunt Blue Air, EasyJet, SkyEurope, WizzAir, MyAir si Germanwings.





