Salarii intre 2.000 si 12.000 de euro pentru medici. Nu in Romania

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Târgul International de Cariere Medicale ofera peste 2.000 de posturi de medici, cu salarii între 2.000 si 12.000 de euro, în spitale din 11 tari europene, dar si din Australia, Noua Zeelanda, precum si din Orientul Mijlociu si Îndepartat.
Târgul International de Cariere Medicale este organizat bianual, în martie/aprilie si septembrie/octombrie în cele mai mari orase din Europa Centrala si de Est. În Bucuresti, târgul este organizat între 16-17 octombrie, la Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” – Facultatea de Medicina. Majoritatea expozantilor din cadrul târgului sunt agentii de recrutare care au disponibile minimum 20-50 de locuri de munca, pâna la 200-500 de posturi fiecare, rezultând astfel peste 2.000 de posturi în tari precum: Marea Britanie, Irlanda, Germania, Danemarca, Norvegia, Suedia, Olanda, Austria, Franta, Malta, Spania, Australia, Noua Zeelanda, Orientul Mijlociu si Îndepartat. Cele mai mici salarii oferite în cadrul Târgului International de Cariere Medicale sunt cuprinse între 2.000-3.000 de euro pe luna pentru posturi în Germania, care se adreseaza medicilor tineri si proaspetilor absolventi. Medicii seniori, cei mai cautati, pot câstiga salarii care ajung si la 10.000 si 12.000 euro pe luna în Marea Britanie si Scandinavia. Cu prilejul târgului, vizitatorii pot afla principalele oportunitati si avantaje oferite de catre agentiile de recrutare: posibilitatea de a face specializarea în strainatate (de exemplu în Germania), informatii despre posibilitatea de a lucra part-time sau pe o perioada determinata de la doua saptamâni la câteva luni în Marea Britanie (prin joburile locum), pot cunoaste si comunica direct cu angajatorii. Specializarile medicale cu cea mai mare cautare sunt: anestezie, medicina de urgenta, radiologie, chirurgie ortopedica, psihiatrie, dermatologie, medicina interna, chirurgie generala si pediatrie.

spot_img