Ne apropiem de aniversarea celor 80 de ani ai Muzeului Satului din Capitala, deschis publicului in ziua de 17 mai 1936.
Viziunea sociologului Dimitrie Gusti a fost legata de un sat-model, cel amenajat in inima tarii. Mai degraba un tipar social, satul acesta avea electricitate, canalizare, apa curenta, strazi asfaltate, scoala, dispensar medical, camin cultural. Deci toate functiunile unei localitati moderne. Dar si linii arhitectonice traditionale, mestesuguri, jocuri si costume populare. Cele doua laturi ale vietii rurale, grija fata de mostenirea strabunilor si adaptarea la normele existentei civilizate, nu se excludeau.
Aflat in fruntea unor echipe multidisciplinare, sociologul cerceteaza 626 de comunitati din toate provinciile Romaniei, timp de 23 de ani. Dar nu se limiteaza sa constate starea, de multe ori jalnica, a vetrelor noastre stramosesti, sub aspectul acutei lipse a elementarelor norme de igiena, cultura, civilizatie. El aduce in atentia oamenilor solutii la probleme, iar Muzeul Satului din Bucuresti tocmai asta exprima, o alta conceptie. Uite cum trebuie sa arate satul romanesc modern, spune Gusti, in esenta, conationalilor sai.
Mormantul redescoperit
Am purtat zilele trecute o discutie despre Dimitrie Gusti si ideile sale cu o mai veche cunostinta a mea, directorul de azi al Muzeului Satului, Paula Popoiu. Povesteste ca in anul 2005, cand s-a intors la acest muzeu, mai lucrase aici cu multi ani in urma, de data asta fiind numita in functia de conducere, a venit la muzeu o femeie de 90 de ani care se prezinta ca o fosta prietena a sociologului, din tinerete, deplangand ca toti l-au uitat pe intemeietorul acestui loc. Dovada mai buna nu era decat aceea ca insusi mormantul lui din Cimitirul Bellu, distrus si acoperit de balarii, parasise si el, parca, aceasta lume, odata cu amintirea unui suflet nobil. De la acea intamplare, angajatii Muzeului Satului scot, an de an, bani din propriul buzunar si ingrijesc mormantul.
Sociologia a fost o stiinta ingropata de comunisti, fiind considerata apanajul burgheziei. Asa se explica faptul ca cel care pusese bazele Scolii Sociologice din Bucuresti, desfiintata de regimul rosu, moare in totala uitare, in 1955. Ce sa mai spui ca in anii a??80 a existat intentia ca muzeul sa fie transferat la Mogosoaia, pentru ca nu dadea bine imaginea traditiei romanesti tocmai aici, in nordul Capitalei, pe traseul mai-marilor de la acea vreme. A existat insa o puternica opozitie din partea muzeografilor, cu atat mai mult cu cat Satul-muzeu avea notorietate in toata lumea. S-a ajuns pana la o scrisoare adresata liderului de la Bucuresti, in care oamenii dedicati acestui domeniu si-au aratat pozitia transanta fata de samavolnicele planuri, in cele din urma abandonate.
„A cunoaste tara e?cel mai bun mijloc de a o servi”
Dar sa ne intoarcem la trecut, si in special la modul in care gandea Dimitrie Gusti despre tara sa, despre satul romanesc. „Este timpul sa incepem munca temeinica de cunoastere a tarii. Caci a cunoaste tara e cel mai bun mijloc de a o servi. Stiinta natiunii este stiinta patriei.” El merge pe ideea ca obstea trebuie cunoscuta sub toate aspectele vietii ei, pentru ca dupa aceea, in deplina cunostinta de cauza, sa iei cele mai bune masuri pentru rezolvarea problemelor pe care le are, aceasta fiind calea spre dezvoltare. Bazele sociologiei se pun la noi inca din 1918, an de renastere a Romaniei, alaturi de Dimitrie Gusti fiind istoricul Vasile Parvan si economistul Virgil Madgearu. Dar multi alti oameni, din diverse domenii, se alatura acestui nou curent, Henri Stahl, Mircea Vulcanescu, Ernest Bernea, Gheorghe Focsa, ca sa dam cateva exemple.
Echipe multidisciplinare
Gusti pleca intr-un sat si lua cu el echipe care numarau cateva zeci de specialisti. Se facea o aprofundata cercetare, intinsa pe cel putin cateva saptamani, asupra vietii economice din acea localitate, istoria locului, efectul cadrului natural asupra modului de trai al oamenilor, atitudinea lor fata de igiena, sentimentele pe care le aveau unii fata de altii, ce cred ei despre religie, despre traditii, ce mananca si cum isi procura cele necesare vietii, normele morale, ce importanta are pentru ei cartea. Fiind atat de multe planuri de lucru, din echipa de cercetare faceau parte economisti, medici, psihologi, geografi, etnografi, juristi. Mai erau si studenti de la diverse discipline, pentru ei fiind o pretioasa modalitate de a-si completa invatatura din manuale.
Vizitele de studiu reprezinta si momentul cand in satele noastre apar caminele culturale. Asta, apropo de ceea ce considera unii in ziua de azi, cum ca aceste camine culturale ar fi fost inventate de comunisti. Caminele culturale devin un focar al transformarii satului, in profunzimea lui, care inseamna, in primul rand, schimbarea mentalitatilor. Oamenii invata de la oaspetii lor, veniti sa le desluseasca viata, cele mai elementare lucruri care tin de sanatate, de igiena, de importanta invataturii si de un cu totul alt mod in care trebuie sa arate o localitate rurala. Comunitatea nu ramane impasibila in fata acestor indemnuri si asa se bun bazele scolilor satesti, 500 la numar, legate strict de activitatea echipelor lui Gusti. Taranii pun umarul la construirea institutiilor educative si vor sa-si dea copiii scoala.?
Premiera pe plan mondial
Ca om cu influenta in stat – vedem in biografia sa, intre altele, ca a fost ministru al Invatamantului, presedinte al Academiei Romane, profesor universitar -, Dimitrie Gusti este initiatorul unei legi, a Serviciului Social, adoptata in 1939, considerata a fi o premiera pe plan mondial, intelectualii fiind trimisi la sate,
intr-un stagiu obligatoriu, pentru a se implica in ridicarea sociala si culturala a comunitatilor. Era o lege „in folosul cunoasterii si inaltarii patriei”. Astfel e chemata intelectualitatea sa fie motorul transformarilor din mediul rural. Gusti este citat in cartile de specialitate ca omul care, pentru prima oara in lume, a”imbina cercetarea sociologica cu practica si cu pedagogia sociala”.
Sprijin din partea?lui Carol al II-lea
A fost nevoie de numai o jumatate de an pentru ca Muzeul Satului sa fie construit asa cum l-a dorit Dimitrie Gusti. O intreprindere sustinuta de Fundatia Culturala Regala si de insusi Regele Carol al II-lea. Suveranul vine de mai multe ori pe santier, inspectand stadiul lucrarilor. Au fost transferate atunci, din diverse colturi ale tarii, 29 de gospodarii care, prin autenticitatea lor, reprezentau o serie de zone etnografice. „Acest sat ciu??dat, alcatuit din toate satele Romaniei”, il prezenta Gusti la deschiderea publica din 17 mai 1936. Dar era numai inceputul planurilor sale. Viitorul insa nu tine cu el.
Munca de-o viata, transportata cu camionul
Ajungem la un cu totul alt capitol, cel in care comunismul pune stapanire …
