In ultimii ani, coruptia s-a infiltrat in mai multe departamente si servicii ale Primariei Capitalei, fie ca a fost vorba de simpli functionari sau de directori.
Inspectori PMB, urmariti penal
In noiembrie 2008, la numai cinci luni dupa ce Sorin Oprescu castiga primul sau mandat pe Primarul General al Capitalei, doi functionari ai institutiei erau urmariti penal pentru luare de mita. Doru Gadea si Gheorghe Dicu, inspectori in cadrul Serviciului Inspectie si Disciplina in Constructii si Respectare Reglementari au fost acuzati de procurori ca au pretins si primit bani pentru a nu lua masuri in cazul unei constructii ridicate fara autorizatie.
Citeste si: Omul lui Oprescu, „Moni”, a cerut spaga 230.000 euro de la Kaufland SCS.”Socoata” o primea cash, in parc, in conturile nevestei. SRI, implicat in interceptari
a”Cercetarea functionarilor pentru coruptie ma ajuta sa fac curatenie in PMB,” spunea atunci Sorin Oprescu, dand vina pe precedesorul sau.
Seful de la Infrastructura, retinut pentru luare de mita
Planul edilului-sef nu a dat roadele scontate, pentru ca un director din PMB a fost subiectul unui amplu referat al procurorilor DNA, anul trecut.
Astfel, un caz aproape la indigo cu cel al lui Solomon Wigler a fost cel al lui Madalin Dumitru, fostul director al Directiei Generale de Infrastructura si Servicii Publice din Primaria Generala, arestat preventiv in iunie 2014 pentru coruptie. Dumitru este acuzat de procurorii DNA ca a primit foloase necuvenite pentru a oferi preferential lucrari pentru doua firme. Mai mult, Dumitru a continuat sa administreze cele doua societati la care a fost actionar si dupa ce a fost numit in functie, folosindu-se de noua pozitie pentru a obtine contracte pentru firmele sale. De asemenea, Dumitru le cerea diverse servicii firmelor care lucrau cu primaria. De-a lungul anilor, printre serviciile si bunurile primite mita de Dumitru s-au numarat, printre altele: 50.000 euro, un BMW X6, un Mercedes ML, lucrari de renovare ale apartamentelor sale si ale rudelor, un frigider, un aragaz, un vas de WC.
Mostenire de la Videanu: dosarul retrocedarilor ilegale
In iulie 2014, primarul general Sorin Oprescu a fost chemat la sediul DNA, unde i s-au cerut informatii legate de activitatea a doi sefi in Serviciul Juridic al Capitalei, pusi sub urmarire penala pentru retrocedari suspectate ca nelegale. Faptele din dosar avusesera loc pe timpul fostului primar Adriean Videanu, iar inspectorii erau acuzati ca si-au incalcat atributiile legale prin propunerea restituirii in natura, in mod nelegal, a unui teren evaluat la suma de 3,3 milioane de euro.
Sefa de la Achizitii si cartile supraevaluate
Un alt dosar care a vizat angajati ai PMB a ajuns pe rolul instantei in decembrie 2014, cand fostul director al Bibliotecii Metropolitane (subordonata PMB), Florinel Rotaru, precum si sefa Serviciului …





