Se va introduce in legislatia muncii notiunea de „telesalariata” si de „telemuncaa”, orice modificari facute in contractele de munca trebuie comunicate si in scris salariatilor, angajatii in regim part time vor avea mai putine zile de concediu si se vor putea efectua mai multe ore suplimentare decat in prezent in sectoare precum servicii de supraveghere sau servicii medicale – acestea sunt doar o parte din modificarile care urmeaza sa se aplice in actuala legislatie a muncii, in cazul in care este aprobata de Parlament.
O propunere legislativa de modificare a legislatiei muncii, initiata de Blocul National Sindical – organizatie care a strans peste 130.000 de semnaturi ale cetatenilor cu drept de vot pentru aceasta initiativa -, a trecut in mod tacit de Senat si se afla in prezent in dezbateri la Camera Deputatilor, care este decizionala, scrie ZF.ro.Desi unele dintre prevederile propuse in aceasta initiativa legislativa sunt in favoarea angajatorilor (cum este, de exemplu, reducerea perioadei de concediu pentru cei care lucreaza part time, care in prezent au dreptul la tot atata concediu cat au cei in regim full time), unii investitori straini sustin ca, daca se va adopta, acest proiect va conduce la o scadere a competitivitatii companiilor si a Romaniei.”Revenirea la un cadru legislativ mai rigid decat cel din anul 2011 (anul in care a avut loc schimbarea semnificativa a Codului muncii – n. red.) este o masura profund inadaptata realitatilor actuale ale economiei si pietei muncii. (a??)
Masuri precum stabi?lirea obiecti?velor de performanta individuale, dar si a criteriilor de evaluare doar prin ne?gociere colectiva si nu ca atribut al angajatorului, eliminarea neperformantei din criteriile de concediere colectiva, eliminarea pe?rioadei de proba pentru angajatii care au fost recrutati prin concurs sunt cateva exemple din pro?punerile facute care pot afecta abilitatea companiilor de a oferi un serviciu de calitate, adaptat exigen?telor pieteia”, au transmis ieri reprezentantii Camerei Franceze de Comert, Industrie si Agricultura din Romania (CCIFER), organizatie care reprezinta interesele a peste 450 de companii, care aduc 15% din PIB si care au impreuna circa 130.000 de …





