Conform Barometrul Sclerozei Multiple (SM) realizat la nivelul UE, numarul bolnavilor de scleroza multipla este in crestere. In prezent, in UE sunt peste 600.000 de persoane cu aceasta suferinta. Parlamentul European a fost, azi, gazda unui eveniment dedicat SM. Evenimentul, promovat de europarlamentarul roman Petru Luhan, porneste de la cateva date ingrijoratoare la nivelul UE legate de numarul bolnavilor care sufera de SM tratamentele practicate in tarile UE, accesul bolnavilor la ingrijire specializata, dar si fondurile bugetare alocate de tarile UE acestei boli.
„Cei mai multi sunt diagnosticati in primii ani de activitate profesionala. Boala apare de cele mai multe ori la varste active, respectiv intre 20 si 40 de ani, pentru ca retragerea din campul muncii, ca urmare a acestei afectiuni, sa se produca la 3 ani dupa diagnosticare. Vorbim de o boala care trebuie tratata prin politici adecvate si care trebuie abordata printr-o gandire strategica, ceea ce ar permite reducerea pe termen lung a costurilor sociale ale tarilor UE”, a precizat Petru Luhan.Dincolo de cresterea numarului persoanelor afectate de aceasta boala, Barometrul SM releva ca exista diferente la nivelul statelor UE in ceea …





