Sefa Loteriei, Liliana Minca, a fost schimbata din functie

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Sefa Loteriei, Liliana Ghervasuc Minca, membra PC, a fost revocata din functie, fiind inlocuita de Benea Gheorghe, membru PDL, transmite Realitatea Tv.

Liliana Minca, presedinte al Consiliului de Administratie al Loteriei Romane din 2006, a fost revocata din functie potrivit Hotararii Adunarii generale a Actionarilor de astazi.

Decizia de revocare vine din initiativa unilaterala a actionariatului unic „pentru cauze neimputabile”.

Liliana Minca a fost numita, in 2006, presedinte al Consiliului de Administratie si Director General al Companiei Nationale Loteria Romana S.A. Din mai 2007, este membru in Comitetul Executiv al Asociatiei Europene a Loteriilor. Intre 2005-2006 a fost presedinte cu rang de Secretar de Stat in cadrul Agentia Nationale de Control a Exporturilor. Potrivit actului aditional la contractul de mandate al Lilianei Minca, aceasta incasa lunar de la Loterie o remuneratie bruta de 6.691 de lei.

Luna trecuta, Loteria Romana a fost implicata ?intr-un scandal legat de suspiciunea masluirii licitatiei organizate pentru realizarea imaginii institutiei. Fostul director al Loteriei Romane, Liliana Minca, a decis anularea contractului de servicii de publicitate dupa ce instanta judecatoreasca a dat o hotarare in acest sens.

Gheorghe Benea are 55 de ani si a absolvit Facultatea de Tehnologie Chimica Iasi. Din 1990 pana in 1998 a fost Director Tehnic si de Productie la Fabrica de celuloza si hartie Dej, din 1998 si pana in 2004 – Director General al S.C. Somes S.A Dej, Director General Pehart Tec S.A. Petresti (2005 – 2007), Director General adjunct la societatea Remarul 16 Februarie S.A. Cluj-Napoca si Director General coordonator la Remarul Metalurgica Aiud din 2007 pana in aprilie 2008. Din aprilie 2008 a fost Presedinte Director General la S.C. Metalurgica Transilvana Aiud S.A.

spot_img