Seful Erste: BCR va reveni pe profit in acest an, dar sefii bancii nu vor primi bonus pentru asta / FOTO: diepresse.com
BCR va reveni pe profit in acest an, insa estimarile precise sunt dificile din cauza impactului situatiei economice din Romania, a declarat directorul general al Erste Group, Andreas Treichl, mentionand ca sefii subsidiarei romanesti nu vor primi un bonus special pentru asta.
„Ne asteptam ca BCR sa revina la profitabilitate in acest an. Intrucat modelul nostru de afaceri este strans legat de evolutia economiei, este prea devreme sa oferim estimari precise”, a declarat Treichl intr-o discutie cu analistii si investitorii.
Intrebat daca grupul va recompensa suplimentar conducerea BCR pentru imbunatatirea rezultatului in acest an, seful Erste a afirmat ca nu vor fi acordate bonusuri speciale.Erste inregistreaza deja primele semne pozitive ale programelor ample initiate la diviziile din Ungaria si Romania, a spus el.
Programele s-au concentrat pe aspecte precum imbunatatirea calitatii portofoliului de credite in Romania si cresterea bazei de clienti in Ungaria, a adaugat seful grupului. Ambele programe includ si imbunatatirea structurii de costuri a bancilor.
Afacerile din Ungaria vor fi afectate in acest an de taxe si vor avea nevoie de mai mult timp decat operatiunile din Romania pentru a reveni pe profit, a spus Treichl.
Grupul BCR a inregistrat anul trecut o pierdere neta de 1,2 miliarde lei (277 milioane euro), pe fondul majorarii cu 68,2% a costului cu provizioanele, la 3,62 miliarde lei (813,3 milioane euro), in conditiile in care rezultatul operational a fost de 2,35 miliarde lei, apropiat de nivelul din 2011. Rezultatul negativ anual reprezinta o premiera pentru BCR, desi dupa debutul crizei financiare banca a mai inregistrat pierderi trimestriale sau semestriale.
Erste Group a reiterat la sfarsitul lunii februarie ca estimeaza in continuare ca BCR va reveni pe profit in acest an, ca urmare a imbunatatirii probabile a riscului in Romania, care va genera o scadere cu doua cifre a costurilor de risc ale grupului in acest an.
Planurile de restructurare ale Erste Group prevad desfiintarea la BCR a circa 800 de posturi in acest an, 10% din total, a raspuns Treichl la o intrebare privind masurile de personal in Cehia, Ungaria si Romania in 2013.
„La BCR vom reduce personalul cu circa 800 (10%). In Ungaria cele mai multe eforturi de eficientizare au fost facute deja in 2012, iar in Cehia vom desfiinta aproximativ 600 de locuri de munca. Toate aceste masuri sunt implementate in lumina situatiei economice si a necesitatii de a face bancile mai eificiente fara nicio reducere a serviciilor catre clienti”, a declarat directorul Erste.
La finele lui 2012, presedintele BCR, Tomas Spurny, a anuntat ca grupul va disponibiliza 1.600 de salariati in urmatoarele 12-18 luni, reprezentand 17,5% din totalul angajatilor, pentru a reaseza modelul la noile realitati economice. La sfarsitul lunii februarie, Treichl a declarat ca BCR nu va avea nevoie de noi masuri de restructurare, suplimentare planului deja anuntat, majoritatea costurilor cu eficientizarea fiind contabilizate in 2012.
Erste se asteapta ca BCR sa aduca grupului beneficii importante, a afirmat seful bancii austriece in discutia cu investitorii.
„L-am trimis pe Martin Skopek in Romania intrucat este unul dintre cei experimentati oameni pe retail din Erste Group si avem convingerea ferma ca putem obtine mult de la aceasta piata cand o administram adecvat. Nu stiu cat va trebui sa sustinem BCR, cel putin pana instruim noi directori buni”, a raspuns Treichl la intrebari privind durata misiunii lui Skopek in Romania si prezenta bancherilor bine pregatiti la divizia locala a grupului.
Presedintele consiliului de retail al Erste Group, Martin Skopek, a preluat din martie anul trecut si pozitia de vicepresedinte executiv pe retail al BCR, functie pe care a mai detinut-o intre 2006 si 2010.





