Colegii nu isi amintesc figura lui Gabriel Oprea din timpul scolii de ofiteri de la Sibiu si nu cunosc pe nimeni din „promotia 1983a” care sa fi ajuns general cu mai multe stele asa cum s-a intamplat cu vicepremierul. Ei cred ca aceasta distinctie militara foarte inalta poate fi obtinuta cu sprijin politic, se datoreaza functiilor publice detinute de Oprea si denota orgoliu cazon. Misterul vietii lui Oprea este amplificat de faptul ca nimeni nu isi aminteste ca vicepremierul sa se fi nascut in localitatea indicata in propria biografie.
Exista in acest moment multe semne de intrebare referitoare la viata si cariera liderului UNPR, Gabriel Oprea. In urma unei investigatii derulate in mai multe localitati, am aflat ca primii sai ani de studiu, in care nu s-a evidentiat in vreun fel printre colegi, nu ii recomandau cariera militara de azi incununata cu patru stele de general. In localitatea in care Gabriel Oprea declara ca s-ar fi nascut, nimeni nu pare sa il fi vazut la fata vreodata. Nici colegii sai de la scoala de ofiteri din Sibiu, pe care i-am intervievat si care astazi sunt pensionati cu grade mult mai mici, nu isi amintesc figura din tinerete a lui Oprea. Acesta nu a urmat o arma de prestigiu care sa ii dea posibilitatea de a se remarca in operatiuni militare de anvergura.
Criteriile de promovare a lui Gabriel Oprea la Bucuresti in Ministerul Apararii sunt neclare din moment ce repartitia venea in plic si nu putea fi contestata de camarazii sai. Colegii sai de la Scoala Militara de ofiteri activi din Sibiu (astazi denumita Academia Fortelor Terestre „Nicolae Balcescua”) nu stiu un alt militar – in afara lui Gabriel Oprea – care sa fi dobandit gradul de general cu doua stele cat timp a fost ofiter activ. Iar gradele pe care le-a obtinut de cand a trecut in rezerva tin de conexiunile sale politice si de orgoliu, cred fostii colegi ai actualului vicepremier.
Nimeni nu il vrea?de fiu al satului
Prima oprire pe firul vietii vicepremierului: comuna Fundulea – localitate aflata aproape de Bucuresti – si unde, potrivit propriului CV, la 1 ianuarie 1961 se nastea Gabriel Oprea. Dupa ce am fluturat numele vicepremierului mai multor localnici, o femeie ne-a aratat o casa inalta, fara vreo arhitectura deosebita, care se inalta cativa metri deasupra unui gard de lemn. a”Aici sta doar o femeie care probabil ii ajuta sa intretina casa. Mai vin parintii la sfarsit de saptamana, dar pe el nu l-am vazut niciodata. Casa a fost cumparata de mama domnului Oprea, cand aceasta a iesit la pensie”, ne explica o vecina. Deci, nu ne aflam in fata casei parintesti unde a vazut lumina zilei Gabriel Oprea. De la scoala, aflam ca Gabriel Oprea nu ar fi urmat clasele I-VIII in localitate. Iar primarul localitatii Fundulea, Dorel Dorobantu, este categoric: „Aici in localitate la noi nu il stie nimeni, nici scoala nu a facut-o aici. El e fie din Polcesti, fie din Tamadau Mare”.
Polcesti e un sat la care ajungi pe un drum pietruit, are vreo 20 de case ascunse de o vegetatie bogata. Localnicii sunt mai degraba revoltati ca il cautam pe Gabi Oprea la ei in sat, iar un domn in varsta ne goneste: „Ce sa caute ala la noi”. La primaria Sarulesti – de care apartine satul Polcesti – nimeni nu a auzit de Oprea decat de la televizor. Tot necunoscut este si la Primaria din Tamadau.
Dupa ce ne-am pierdut in labirintul primilor ani de viata ai generalului Oprea, am decis ca nu pot fi decat doua explicatii: fie bravul militar de azi si-a sters urmele si a disparut din memoria colectiva a localnicilor, fie a stat extrem de putin in acesta regiune si apoi s-a mutat.
Clasa muncitoare, favorizata
Nici biografia sa oficiala nu spune mai multe despre perioada copilariei si adolescentei. Singura certitudine este ca la varsta de 20 ani se afla la Sibiu, unde era student in cadrul Scolii Militare de Ofiteri Activi, la Intendenta. Printre ofiteri, intendenta nu era recunoscuta drept o arma de elita, precum granicerii sau parasutistii ori vanatorii de munte. Asta desi intendistii sunt indispensabili si pe vreme de pace si de razboi, fiind cei care asigura aprovizionarea trupelor combatante, care verifica stocurile, care se ingrijesc ca militarilor sa nu le lipseasca hrana, hainele sau alte dotari conexe. Gabriel Oprea a absolvit Scoala de Ofiteri din Sibiu in anul 1983, alaturi de maiorii in rezerva Gheorghe Diaconescu si Dorin Marin. Cu amandoi am vorbit despre viata de zi cu zi de la Scoala de Ofiteri, despre examenul de admitere si despre modul in care se facea repartitia absolventilor pe posturi. Am discutat, de asemenea, si despre cariera militara pe care o puteai urma ca absolvent al acestei scoli.
a”Scoala Militara de Ofiteri Activi cuprindea: infanteria, granicerii, chimia, intendenta si finante. Eram in total 325-350 de insi numai in anul I doar la infanterie. In cadrul armei unde era inregimentat domnul Oprea – intendenta – existau mai putine locuri. In anul I, primeai gradul de elev fruntas, in anul II – elev caporal, in al treilea elev-sergent. Daca in primul an, permisiile se acordau o data pe luna, in anul al II-lea, MApN a schimbat sistemul, invoirile acordandu-se in functie de rezultatele la invatatura”, ne explica maiorul in rezerva Gheorghe Diaconescu. Maiorul Dorin Marin sustine ca in Scoala de Ofiteri erau anumiti privilegiati, pe care ii identifica cu studentii care aveau a”origini sanatoase”. a”Eu am terminat liceul militar si am intrat la parasutisti. Si m-am pensionat atunci cand am avut un accident. Am preferat sa ma retrag, decat sa stau sa dau cu matura pe acolo. Erau trei categorii de elevi la Scoala de Ofiteri: cei cu liceul militar, cei care proveneau din clasa muncitoare si elevii de la alte licee care vroiau sa se faca ofiteri in ultima secunda. Clasa muncitoare, cum le spuneam noi, erau o tagma separata: fosti activisti pe la UTC, cu 7-8 ani in productie, erau deja parte din sistem, toti cu pile mari. Ei intrau la Scoala de Ofiteri tarziu, pe la 24-26 de ani si erau privilegiati. Sunt lucruri pe care le-am simtit.”
Magicienii de la intendenta
Dorin Marin nu l-a cunoscut pe Gabriel Oprea, dar spune ca a”cei de la intendenta erau importanti in sustinerea trupelor, ei fiind raspunzatori cu aprovizionarea armatei. Ei faceau cursuri si aplicatii de logistica”. La randul sau, Gheorghe Diaconescu explica sistemul pe care trebuia sa il cunoasca un absolvent al cursurilor de intendenta precum Gabriel Oprea, despre a carui figura maiorul spune ca nu ii este familiara nici macar acum, acum cand il vede la televizor: a”Ei stiau foarte bine de unde trebuia sa se aprovizioneze armata. Nu existau licitatii, concursuri de oferte ca acum. Era vorba de un sistem de productie foarte centralizat si in armata ca si in intreg sistemul comunist. Daca era nevoie, schimbau productia de masini de spalat in productia de armament, precum la Cugir, iar fabricile de tigari se puteau transforma in 48 de ore in fabrici de cartuse. Nu exista posibilitatea ca institutiile civile sa participe la aprovizionarea armatei decat prin structuri militare”. Potrivit propriului CV, imediat dupa absolvire il gasim pe Gabriel Oprea ca ofiter economist la Ministerul Apararii Nationale. Sursele Rl spun ca acesta ar fi muncit in cadrul Rezervelor Statului la Bucuresti (institutie pe care a si condus-o ulterior, intre 2001 si 2002). Cert este ca in 1985 actualul vicepremier se inscrie la Facultatea de Drept din Bucuresti. Maiorul in rezerva Gheorghe Diaconescu ne-a explicat modul in care se faceau repartitiile la absolvire, unul nu foarte transparent, prin care Gabriel Oprea ar fi ajuns in Capitala: a”Spre sfarsitul scolii, fiecare a primit o lista din care trebuia sa bifeze trei locuri unde voia sa fie inregimentat dupa terminarea scolii. Eu am bifat Bucuresti, Pitesti, Craiova, desi nu stiam la ce garnizoana sunt locuri disponibile. Dupa examenul final, fiecaruia dintre cei care promovau, la jumatate de ora dupa terminarea festivitatilor, i se inmana un plic cu ordinul de serviciu in care scria ca locotenentul X este repartizat in orasul Y, garnizoana Z. Desigur contau mediile, dar nu se afisau rezultatele, repartitia se primea individual. Toti plecam de la gradul de locotenent la absolvire”.
Gradele ca orgoliu militar
Gheorghe Diaconescu a fost la vanatori de munte la Curtea de Arges pana in ianuarie 1991, cand, la cerere, s-a transferat la Pitesti, la Arhivele Militare. A iesit la pensie cu gradul de maior in 1999, obtinut la termen, pe baza propriilor rezultate. Marin Dorin a fost parasutist si s-a pensionat tot cu gradul de maior. In schimb, camaradul lor …
