In cadrul dezbaterilor din Senat, secretarul de stat in Ministerul Justitiei Mariana Sofia Mot a aratat ca proiectul de modificare a Legii nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice a fost atacat la Curtea Constitutionala de presedintele Romaniei iar prin decizia din 6 martie CCR a admis obiectia de neconstitutionalitate si a declarat neconstitutional intregul proiect de lege.”Propunem Senatului respingerea acestui proiect de lege, aceasta fiind unica solutie legala raportat la decizia CCR”, a precizat ea.Legea, transmisa la promulgare pe 30 decembrie, avea ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 161/2003 in sensul eliminarii incompatibilitatii functiilor de deputat, senator, membru al Guvernului, prefect, subprefect, primar, viceprimar, primar general si viceprimar al municipiului Bucuresti, presedinte si vicepresedinte al consiliului judetean cu calitatea de comerciant persoana fizica.”Prin modul in care a fost adoptata, dar si prin continutul normativ, Legea pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind …





