Vremea va fi in general frumoasa in acest weekend, dar cu scurte averse si descarcari electrice pe intreg cuprinsul tarii.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 17 si 29 de grade Celsius. De luni, insa, mercurul termometrelor va urca usor, in special in sudul tarii, unde temperaturile vor ajunge si la 30 de grade Celsius, dupa cum anunta meteorologul de serviciu. Sambata, 24 mai, se vor semnala ploi trecatoare, cu tunete si fulgere in nordul, centrul si in estul tarii si izolat in restul teritoriului.
Duminica, instabilitatea atmosferica se va mentine in jumatatea de nord a tarii, la deal si la munte, si numai izolat in rest.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 17 si 27 de grade Celsius sambata, iar duminica intre 19 si 28 de grade Celsius.
La inceputul saptamanii viitoare, temperaturile vor fi usor mai ridicate in vestul, centrul si sudul tarii.
Vremea va fi, asadar, usor mai calda decat in mod normal pentru aceasta perioada a anului si va avea un aspect in general frumos, spun meteorologii, dar aversele si descarcarile electrice isi vor mai face din cand in cand aparitia.





