Cea de-a doua editie a show-ului „Romanii au talent” a fost lider de audienta, peste 4,3 milioane de telespectatori urmarind spectacolul pe intreaga sa durata de difuzare, intre orele 20:30 si 23:04, informeaza Pro TV.
In minutul de maxima audienta, inregistrat la 21:42, aproape 5,1 milioane de romani au fost cu ochii pe „Romanii au talent”.
Cea de-a doua editie a noului sezon al emisiunii „Romanii au talent” a inregistrat 24,8 puncte de rating si 51,8% share in intervalul de difuzare 20:30 – 23:04, pe publicul comercial, cu varste cuprinse intre 18 si 49 de ani, de aproape sase ori mai mult decat televiziunea clasata pe locul al doilea, care a obtinut 4,4 puncte de rating si 9,1% share.
La nivelul publicului din mediul urban, Pro TV a condus cu 21,7 puncte de rating si 39,7% share, pe cand urmatoarea televiziune clasata a inregistrat o audienta medie de 6,5 puncte de rating si 11,9% share.
La nivel national, Pro TV a fost si de aceasta data lider cu o audienta medie de 23,5 puncte de rating si 42,5% share, locul secund inregistrand 6 puncte de rating si 10,8% share.
Cel de-al cincilea sezon al show-ului „Romanii au talent” a continuat vineri seara cautarea noilor eroi nationali, intr-un decor spectaculos, in fata unor sali pline si a celor patru jurati care au fost coplesiti de emotie, dar si stricti in momentul jurizarii. Tot vineri seara, telespectatorii au facut cunostinta cu cei 18 concurenti care au primit „Da” din partea juriului si vor merge in etapa urmatoare a competitiei.
Primul dintre cei care au reusit sa impresioneze juriul a fost Gheorghe Ionut Alin, care a cantat hip-hop. Atat calitatile vocale, cat si mesajul piesei au transmis multa emotie juratilor. Ionut a dedicat in totalitate melodia echipei sale de suflet, Universitatea Craiova. Bebe Cotimanis a empatizat cu tanarul si a fredonat versurile impreuna cu el.
Nicoleta Iancu, in varsta de 8 ani, a urcat pe scena si a impresionat juriul cu vocea sa in momentul in care a interpretat o doina. Juratii s-au ridicat in picioare si au aplaudat indelung actul artistic al concurentei, care a spus plina de emotii: „E viata mea cantecul popular”. In completarea ei, Andra a declarat: „A revenit pielea de gaina la „Romanii au talent”! Esti minunata! Sa creezi atata emotie si sa ne-o oferi dintr-un trup atat de mic… Esti o mare voce si un mare talent!”.
Numarul care a impartit juriul in doua, dar care in final a obtinut numarul de „Da” necesar pentru a merge in etapa viitoare, a fost cel al baietilor din trupa I wanna see the moon. Cei patru baieti excentrici s-au prezentat la preselectii cu o piesa de hard-rock-punk si au reusit sa impresioneze doar doi jurati cu interpretarea lor. Mihaela Radulescu si Bebe Cotimanis au decis ca cei patru merita o sansa, insa Andra si Andi Moisescu nu au fost in asentimentul lor si au dat „Nu” ineditului moment. Concurentii au spus: „Am vrut sa venim cu ceva ce nu a mai fost pana acum”, iar Mihaela Radulescu a completat: „V-ati ales un drum de neinteles pentru multa lume. Muzica voastra e o muzica aparte, pentru un public aparte”.
Urmatorul moment care a emotionat si sensibilizat juriul a fost cel al celor doi acrobati care formeaza trupa Duo Gregori. A fost un numar cu trairi puternice, plin de eleganta si iubire, care s-a imbinat cu elemente acrobatice dificile. Prestatia celor doi a impresionat juriul, care s-a ridicat in picioare aplaudand, iar Mihaela Radulescu a spus printre lacrimi: „Vreau si eu! Povestea asta de amor, traita asa, in zbor, cu niste figuri perfecte!”.
Si cei patru membri ai trupei Balet Stars au facut spectacol pe scena de la „Romanii au talent” cu un dans de flamenco. A fost un moment plin de senzualitate, energie si pasiune, care a ridicat juriul de la masa pentru a dansa impreuna cu cei patru. Prezentatorii show-ului, Smiley si Pavel Bartos, s-au alaturat si ei juratilor. In momentul verdictului, Bebe Cotimanis le-a transmis dansatorilor: „Daca nu esti surd si orb, oricum ramai mut. De la mine aveti un Da!”. Andra, Mihaela Radulescu si Andi Moisescu au fost de acord cu votul lui Bebe Cotimanis si au spus la randul lor „Da”, iar trupa Balet Stars merge mai departe in competitie.
Marian Sas a ridicat sala in picioare in momentul in care a aparut pe scena pentru a-si prezenta numarul de acrobatie. Cu un look aparte, pictat, dar si cu un talent desavarsit, concurentul a reusit sa impresioneze prin curajul sau. Andi i-a spus tanarului: „Cred ca tu nu esti sanatos la cap. Dar in acelasi timp, cred cu tarie ca esti foarte talentat”. De aceeasi parere au fost si ceilalti trei jurati, care l-au trimis pe Marian in etapa urmatoare.
Dan Leicu s-a bucurat si el de aprecierea publicului, dar si a juriului. De meserie pizzer acrobat, acesta a prezentat un numar spectaculos de acrobatie cu aluatul de pizza, implicandu-i si pe Smiley si Pavel in prestatia sa. A fost un moment amuzant, plin de energie si voie buna, iar cei patru jurati au fost de acord ca Dan este foarte talentat. „Stapanesti bine aceasta arta si nu am nicio indoiala ca esti un foarte bun pizzer”, a spus Andi.
Unul dintre cele mai emotionante momente din cea de-a doua editie a noului sezon al emisiunii „Romanii au talent” a fost cel al lui Carmen Iordache. Concurenta a urcat pe scena imbracata in costum traditional romanesc, insa a cantat opera. Carmen a reusit sa smulga ropote de aplauze de la public. Si juratii au aplaudat indelung prestatia sa de exceptie, iar Andra a spus cu lacrimi in ochi: „In momente de genul acesta, sunt cea mai fericita ca ma aflu aici si pot sa admir un talent atat de frumos. Va multumesc!”.
Traian Constantin este profesor de muzica si are o poveste impresionanta, insa a luptat, a avut ambitie si a reusit sa-si croiasca un drum in viata. Tanarul a interpretat la pian melodia „Ballade pour Adeline” a cantaretului Richard Clayderman. Juratii au fost impresionati de prestatia lui Traian Constantin, iar Mihaela Radulescu i-a transmis: „Tu esti un exemplu, tu esti in felul tau un erou, un copil care si-a gasit singur drumul. Tu esti un model pentru foarte multi copii. Canti dumnezeieste la pian!”.
Razvan Iovite a avut nevoie de ajutor in momentul numarului de magie pe care l-a pregatit pentru jurati. Astfel, Mihaela Radulescu s-a oferit sa-i fie alaturi pe scena. Andi Moisescu nu a crezut la inceput in talentul baiatului si a apasat butonul rosu, dar concurentul i-a demonstrat juratului ca din magie poate face un adevarat spectacol. In final, Andi a spus: „Talentul te defineste si vocea te diferentiaza. Ne vedem in etapa urmatoare cu patru de „Da””.
Viorel Scinteie s-a prezentat la „Romanii au talent” cu un numar special de dresaj canin. Concurentul a reusit sa dreseze intr-un mod inedit un caine cu probleme. Animalul are doar trei picioare, insa este foarte disciplinat si asculta intocmai toate indicatiile date de stapanul sau. In finalul momentului, cainele le-a oferit celor doua jurate, Andra si Mihaela, cate un trandafir. A fost un moment emotionant, iar Bebe a spus zambind: „Veti pleca cu cinci de „Da”! Eu dau cate unul pentru fiecare dintre voi”.
Unul dintre cele mai amuzante …





