Si-a propus sa hipnotizeze 6.000 de persoane pe Facebook si Twitter

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Un hipnotizator din Marea Britanie isi doreste sa utilizeze Internetul pentru a induce in transa un numar record de oameni din intreaga lume. Chris Huges a gasit peste 6.000 de doritori prin intermediul retelelor sociale Facebook si Twitter. Se pare ca persoanele hipnotizate nu se vor putea ridica de pe scaun si ochii le vor fi inchisi pana vor fi eliberati din transa, titreaza, luni, „Mail Online”.

„Totul a inceput cand cineva mi-a sugerat sa facem o hipnotizare in masa. Nimeni nu a incercat asa ceva. Nu exista un record mondial pentru o hipnotizare online. De cand am lansat ideea pe Internet s-au inregistrat oameni din 85 de tari, printre care Peru, Israel, Italia, SUA si Marea Britanie. Retelele sociale vor sa aduca oamenii impreuna si acesta este un mod minunat sa-i educam in ceea ce priveste hipnoza”, a marturisit Huges, in varsta de 34 de ani.

Evenimentul, intitulat „Transa sociala”, va coincide cu ziua internationala a hipnotizatorilor, va incepe la 20.30 si urmeaza sa fie inscris si in celebra Carte a Recordurilor. Se pare ca oricine poate participa atata timp cat are o conexiune la internet, boxe sau casti si un scaun confortabil. Pentru a obtine rezultate bune, Huges ii va ruga pe oameni sa se aseze intr-o camera linistita in care sa nu fie deranjati.

„Sesiunea ii va ajuta pe oameni sa obtina ce isi propun pentru 2010 si sa ii faca sa se simta bine in noul an. Cand o persoana este pusa intr-o transa, ea poate accepta, la nivelul subconstientului, idei pe care in mod normal nu ar fi in stare sa le puna in practica”, a adaugat britanicul.

spot_img