Si bancile dau afara! 6.000 de disponibilizati pana la sfarsitul anului!

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Au inceput problemele si pentru angajatii din banci, institutii care pana acum o jumatate de an mergeau bine si foarte bine. Dar iata ca unele nu mai acorda credite, iar altele, chiar daca ar vrea sa faca asta, nu mai au cui.

Data fiind situatia, multi dintre functionari au devenit inutili, iar o parte dintre sucursale nu-si mai au rostul. Mai multe institutii financiare au anuntat, oficial, ca au dat afara oameni. Iar sindicatele din bransa avertizeaza ca pana la sfarsitul anului ar putea fi disponibilizati 6.000 de angajati.

Agentii parasite si bancomate acoperite de un strat gros de praf. Spatii vanate in urma cu un an sunt scoase acum spre inchiriere. Asadar, e vorba despre imaginea dezolanta a bancilor afectate de criza.

Citibank a anuntat deja ca va inchide 30 din cele 39 de agentii Citifinancial pe care le detine in Romania, asa ca va trimite acasa peste 80 de oameni.

MKB Romexterra a inchis, de la sfarsitul anului trecut, cinci agentii numai in Bucuresti, pe motiv ca nu erau profitabile.

Si la Volksbank, o parte dintre unitatile deschise sub franciza au acum lacat pe usa. Iar OTP a dat deja afara, in urma unui proces de restructurare, o buna parte din personalul responsabil de finantarea companiilor.

Cifrele pot parea mici, daca tinem cont ca in sistemul bancar lucreaza aproximativ 70.000 oameni. Nu se stie insa ce se va intampla de acum inainte, mai ales ca multi directori de banca se feresc sa admita ca si ei fac concedieri.

Sindicatele si-au facut deja calculele, iar rezultatul nu este deloc incurajator, in special pentru cei 20.000 de angajati implicati direct in acordarea de credite.

Paradoxal, in aceasta perioada neagra pentru toata lumea, exista inca banci care isi rasplatesc angajatii din management cu bonusuri sau excursii in strainatate.

spot_imgspot_img