Nu-mi amintesc exact cand am fost constienta ca Florian Pittis exista. Cred ca, in momentul in care am inceput sa ma uit la televizor, am fost invaluita in vocea lui calda si tulburatoare. Nu stiu la ce varsta am asociat vocea sa cu numele si figura, dar imi amintesc exact prima mea discutie cu el. Eram in tren si ma indreptam spre Constanta, probabil la Festivalul de la Mamaia. Am iesit pe culoar sa fumez, iar langa mine l-am descoperit pe Pittis. Am intrat in vorba firesc si nici acum nu-mi dau seama daca el ma cunostea, daca stia ca sunt ziarista. Dar intalnirea aceea a fost un regal! N-am simtit cele aproape trei ore de drum. Cele mai frumoase si mai hazlii intamplari din show-biz, de la el le-am auzit. N-am intalnit niciodata un povestitor care sa-l egaleze. Era modest si sclipitor, era firesc ca si versurile pe care le rostea de parca ii ieseau din suflet si din inima, de parca se nascuse cu ele stiute dintr-o viata anterioara. Cu ce stia Pittis despre viata si lume, , despre artisti si arta, ai fi putut sa scrii o alta colectie ?Britanica?. Si de peste 14 ani de cand sunt in lumea presei, n-am vazut niciodata un consens ? ca nu stiu cum sa-l numesc altfel ? mai perfect decat acum, cand toata presa scrie despre Florian Pittis frumos, dar la timpul trecut. Si am descoperit astazi ca nu avem destule cuvinte sa-i descriem personalitatea, ca nu ne ajung adjectivele frumoase sa-l caracterizam, am descoperit astazi ca mi-e foarte greu sa-i aduc un ultim omagiu. Pentru ca nu stiu cum s-o fac mai bine, nu stiu cum sa umplu prin cuvinte golul pe care l-a lasat plecarea sa dintre noi. Si-mi pare rau ? oare pentru a cata oara? ? ca cei care l-am cunoscut nu i-am spus mai des cat de mult a insemnat el pentru noi. Imi pare rau ca nu-l vom mai vedea decat in imagini de arhiva, imi pare rau, ca si cerului care plange de trei zile, de cand Pittis a murit trist si demn, constient pana in ultima clipa. Pentru ca Pittis ne-a fost prieten tuturor, chiar daca nu ne cunostea pe fiecare dintre noi, pentru ca ni s-a daruit cu o pasiune nebuna, pentru ca el a fost – asa cum ii spunea bunica lui – ?mai cu mot?. Adio ?Motule?!
