Constructia le permite, tehnic, oaspetilor hotelului care dorm in oricare camera sa doarma simultan in doua tari in acelasi timp. Hotelul Arbez se afla in satul de granita La Cure, dintre Franta si Elvetia.
Hotelul isi rasfata oaspetii carora le ofera servicii de calitate si chiar servicii speciale, cum ar fi cazul celor proaspat casatoriti care aleg sa isi petreca luna de miere acolo, unde dispun de un apartament special pentru asemenea ocazii.
Mirii vor fi poate surprinsi cand afla ca linia de granita trece chiar prin mijlocul patului matrimonial. Aceasta inseamna ca unul dintre soti doarme in Franta, iar celalalt, in Elvetia.?
Si restaurantul hotelului este despartit de granita tot la jumatate, intr-o parte servindu-se meniuri elvetiene, iar in cealalta jumatate, meniuri frantuzesti.
Hotelul Arbez are o istorie veche si interesanta. Constructia initiala fusese ridicata inainte de intrarea in vigoare a frontierei dintre Franta si Elvetia, in 1862 si era un simplu aprozar.
Mai tarziu, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, a servit ca adapost pentru refugiati si luptatorii din Rezistenta Franceza, multumita locatiei neutre in care se afla constructia.?
Apoi, in …





