Situatie hilara cu Ghiseul.ro. Romanii ar putea sa isi plateasca taxele din fotoliu, dar…

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Plati online infime pe Ghiseul.ro

Situatie hilara la Ghiseul.ro, sistemul electronic de plata online din Romania. Desi romanii ar putea sa isi plateasca taxele din fotoliul de acasa, in cinci ani s-au facut plati infime prin acest serviciu online, de doar 10 mil. euro.

Valoarea platilor efectuate in ultimii cinci ani prin Ghiseul.ro a ajuns la 48 de milioane de lei, o suma ridicola, a declarat, joi, in cadrul unei conferinte de specialitate, Marius Raul Bostan, ministrul pentru Societatea Informationala.
„In acest moment, numarul de primarii care folosesc aceasta aplicatie a crescut, fiind acceptate plati in 172 de primarii. Cea mai mare parte a taxelor noastre se duc si in administratia locala, ceea ce este foarte important. In ultimii cinci ani, prin Ghiseul.ro valoarea incasarilor a ajuns la 48 de milioane de lei, o suma ridicola. Incercam sa extindem platforma, sa unificam serviciile. In momentul de fata integram ceea ce functioneaza si, de anul viitor, sa facem o campanie de informare”, a afirmat Bostan.
Ministerul ia in calcul extinderea functionalitatii la persoane juridice este un alt plan. Momentan, aplicatia este dedicata persoanelor fizice si persoanelor fizice autorizate.
Conform ministrului Societatii Informationale, bugetul institutiei pe care o conduce este mai mic decat cel al unei comune bogate din Romania insa cu bani putini si inteligenta se poate face treaba.
„Bugetul ministerului, acesta este mai mic decat al unei comune bogate din Romania. Scopul meu este sa arat ca prin bani putini si inteligenta multa se poate face treaba. Guvernul si eu avem nevoie de dumneavoastra /actorii din industrie, n.r./. Din pacate nu putem face mare lucru fara sprijinul cetateanului si al companiilor. Este extrem de important ca fiecare dintre noi sa faca ce are de facut, iar daca are ceva de spus sa aduca pe masa Guvernului”, a precizat ministrul citat de Agerpres.
Reprezentanti ai autoritatilor, procesatorilor de plati si marilor comercianti participa, joi, la conferinta cu tema „20 de ani de carduri, 20 de ani de democratizare a platilor”, eveniment in cadrul caruia sunt trecute in revista momentele-cheie ale dezvoltarii pietei cardurilor si impactul platilor electronice in economie.

spot_img