Skoda ar putea lansa, peste 2-3 ani, o versiune restilizata a modelului Octavia Tour pentru a concura cu Dacia Logan, insa constructorul auto ceh analizeaza si posibilitatea inlocuirii primei generatii a Octavia cu un model complet nou, a anuntat directorul de comunicare al Skoda Auto, Martin Lauer, potrivit Hotnews.ro. El a adaugat ca Skoda Octavia Tour va mai ramane pe piata pana la trei ani in forma actuala, iar o decizie privind eventuala restilizare sau inlocuire mai rapida a modelului va depinde de modul in care vor evolua comenzile.
Skoda se gandeste de cativa ani la introducerea unui model low-cost, concurent pentru Logan, insa pana in prezent nu a gasit o varianta viabila. Productia Skoda Fabia Sedan, modelul care era cel mai aproape de caracteristicile de dimensiuni si pret ale Dacia Logan, a incetat, iar modelul Fabia nu va mai avea o versiune sedan in viitor.
Constructorul auto ceh a lansat miercuri, pe plan international, primul SUV din istoria companiei, denumit Yeti, model care va ajunge in Romania in ultimul trimestru din acest an.