Maria Pop, soacra presedintelui PC, Daniel Constantin, vicepremier si ministru al Agriculturii, este anchetata de procurorii anticoruptie din Pitesti. In calitate de angajata a Administratiei Judetene a Finantelor Publice Arges, Maria Pop ar fi suspectata ca a luat mita de la o femeie de afaceri din sudul judetului, potrivit saptamanalului local a”Ancheta”.
Fapta ar fi fost savarsita in vara anului trecut, cand Maria Pop, consilier la Serviciul Control Persoane Fizice din cadrul Finantelor Publice Arges, ar fi trebuit sa efectueze impreuna cu un coleg de-al sau, inspectorul Catalin Stoica, un control la un agent economic dintr-o comuna argesana, inregistrat ca Persoana Fizica Autorizata (PFA) si avand ca obiect de activitate comertul cu cereale.
In schimbul unei mici atentii negociate, moment care ar fi fost inregistrat de anchetatori, Maria Pop si colegul ei nu ar mai fi efectuat controlul, dar au incheiat un proces-verbal de control potrivit caruia agentul economic a desfasurat corect activitatile comerciale. In plus, si-ar fi decontat sumele aferente deplasarii.
Printre cei chemati sa dea declaratii s-ar fi aflat si inspectorul Dan Velea, propus de primarul Tudor Pendiuc din Pitesti (presedintele organizatiei judetene a PSD) pentru functia de prefect. Velea ar fi si principalul favorit la preluarea sefiei Finantelor Publice Arges. Vicepremierul Daniel Constantin ar fi declarant presei locale ca soacra sa „lucreaza de peste 20 de ani acolo si stiu ca este un functionar apreciat. Sunt sigur ca toate aspectele vor fi clarificate de institutiile statului”. Cu alte cuvinte, ar fi recunoscut implicit ca soacra sa este in vizorul DNA Pitesti.
„In cauza, exista date si probe din care rezulta indicii rezonabile potrivit carora suspectii Pop Maria si Stoica Ionel – Catalin, in cursul lunii august 2013, cu ocazia unui control fiscal efectuat la o persoana fizica autorizata, au primit suma de 500 lei pentru a nu dispune masurile legale ce …





