Copiii care nu dorm suficient risca sa dezvolte o serie de probleme comportamentale, precum sindromul hiperkinetic cu deficit de atentie – ADHD, potrivit unui studiu recent publicat in jurnalul Pediatrics, informeaza scotsman.com.
Copiii in varsta de 7-8 ani care dorm in mod constant mai putin de opt ore pe noapte se confrunta cu un risc crescut de aparitie a sindromului hiperkinetic cu deficit de atentie – ADHD.
„Am putut sa demonstram ca somnul de scurta durata si dificultatea de a adormi sunt asociate cu simptomele comportamentale ale ADHD. Am demonstrat, de asemenea, ca somnul de scurta durata in sine agraveaza aceste simptome comportamentale, independent de dificultatea de a adormi”, a explicat Juulia Paavonen, de la Universitatea din Helsinki, coordonatoarea acestui studiu.
La studiu au participat 280 de copii, care au fost monitorizati in timpul noptii. Rezultatele monitorizarii au fost comparate cu cele ale unor teste efectuate pentru diagnosticarea ADHD.
Astfel, copiii care au dormeau, in medie, mai putin de 7,7 ore pe noapte au obtinut scoruri mai mari la testele de diagnosticare a ADHD (comportament marcat de hiperactivitate, impulsivitate), comparativ cu copiii care dormeau mai mult. Niciunul dintre copiii testati nu suferea de tulburari de somn.
„Acest studiu sugereaza faptul ca mentinerea unui program adecvat de somn in cazul copiilor reprezinta un element important in prevenirea simptomelor comportamentale”, a adaugat Juulia Paavonen. Ea a indicat, totodata, ca este necesar sa se efectueze si alte studii care sa determine natura acestei legaturi.
In 2008, cercetatorii britanici au indicat ca, potrivit unor studii, parintii se bazeaza prea mult pe medicamente precum Ritalin pentru a trata simptomele ADHD, precizand ca acestea trebuie prescrise doar in cele mai severe cazuri.
Anul trecut, in Marea Britanie au fost prescrise circa 700.000 de retete pentru Ritalin si medicamente similare, ceea ce reprezinta o crestere de 7% a consumului in ultimul deceniu.
In Marea Britanie, aproximativ 3% dintre copiii cu varsta scolara sufera de ADHD, o maladie despre care se spune ca afecteaza si 2% din populatia adulta.




