„Am avut o discutie, cum am mai avut si in urma cu aproximativ doua sau trei saptamani, inainte de a trimite proiectul de buget spre Parlament. De asemenea, a mai fost o discutie pe domeniile specific in CSAT. Nu e un lucru care a venit de pe o zi pe alta. Noi ne-am mentinut punctele de vedere de acum trei saptamani, am venit cu acest proiect de buget in Parlament. In marea sa parte a ramas in aceeasi forma ca si cea propusa de noi (a??) Sa fiu cat se poate de clar, nu ieri s-a vazut pentru prima oara bugetul. Au fost intalniri publice intre Guvern si Administratia Prezidentiala acum vreo doua sau trei saptamani, apoi CSAT”, a declarat premierul Sorin Grindeanu, potrivit News.ro.
El a precizat ca, in plus, fata ce ceea ce a fost facut public, respectiv bugetul de stat, nu s-a discutat, insa a subliniat ca nu impartaseste „ingrijorarea” cu privire la buget pe care a transmis-o presedintele Iohannis.
„Ingrijorarea, pe care inteleg ca a transmis-o domnul presedinte, eu nu o impartasesc. E adevarat ca este un proiect ambitios si un proiect de buget care contine toate masurile pe care le avem prinse in programul de guvernare si e normal sa fie asa. De asemenea, suntem ambitiosi pe ceea ce inseamna absorbtia fondurilor europene, spre deosebire de anul trecut (a??) In momentul cand absorbtia pe fonduri europene e zero, cum a fost anul trecut, daca atragi si un milion de euro esti ambitios”, a spus premierul.
„Iohannis a spus ca mai analizeaza cateva zile”, a mai declarat Grindeanu, intrebat ce i-a spus presedintele cu privire la buget.
„Sa stiti ca e nevoie sa intram cat se poate de repede cu un buget aprobat. Nu doar noi ca si Guvern, ci toate institutiile, administratiile locale, judetene. E un intreg lant care depinde de aprobarea Legii bugetului. Si asa suntem intarziati ca si calendar pentru ca a fost aceasta desfasurare si a alegerilor si dupa aceea tot ce stitia??”, a atras atentia seful Executivului.
In privinta masurilor care sunt afectate de intarzierile intrarii in vigoare a Legii bugetului, premierul a precizat ca este vorba de acelea care au impact economic direct.
„Pana la urma e afectata toata administratia si toate institutiile (a??) Administratiile locale si cele judetene vor ajunge sasi aprobe bugetul probabil in luna martie, daca vorbil de Consilii judetene si locale”,? a aratat Grindeanu.
In alta ordine de idei, premierul a tinut sa anunte ca se lucreaza la Legea preventiei, iar la Ministerul Muncii au inceput discutiile pe Legea salarizarii unice.
„A inceput sa lucreze Comisia pentru o lege asteptata de agentii economici si anume Legea preventiei. Sper ca in cel mai scurt timp sa venim cu o propunere pe care sa o discutam cat se poate de transparent. Si …





