„Multumesc tuturor ministrilor care ieri (miercuri – n.r.) au fost la intalnirea cu investitorii americani, cei care ati avut si intalniri bilaterale. Feedback-ul pe care-l avem este unul foarte bun, ceea ce ne face optimisti. Nu avem niciun to do list, contrar a ceea ce sperau unii. Acelasi document a fost inaintat si Administratiei Trump si Guvernului Romaniei, tocmai pentru a intari acest Parteneriat Strategic dintre Romania si SUA”, a declarat Sorin Grindeanu in deschiderea sedintei de Guvern.Premierul a reamintit ca in plan bilateral relatia cu partea americana functioneaza foarte bine in „domeniul securitatii, a partii militare”.”Ne dorim intarirea parteneriatului strategic si din punct de vedere economic. Pentru aceasta, cei care au venit ieri, impreuna cu noi, avem multe planuri comune pe viitor, impreuna cu dumneavoastra, si cred ca putem sa ajungem impreuna la intarirea acestui parteneriat strategic. Va repet, spre supararea, poate, a unora, nu exista niciun fel de to do list, cum nu a existat nici in urma cu vreo luna cand am fost la Bruxelles”, a mai spus Grindeanu, conform Agerpres.Prim-ministrul Sorin Grindeanu a avut miercuri o intalnire cu o delegatie condusa de Eric Stewart, presedintele Consiliului de Afaceri Americano-Roman (AMRO).La finalul intalnirii, la momentul declaratiilor de presa comune, Stewart a oferit premierului o „foaie de parcurs”, scrisa de experti de la Washington, cu prevederi referitoare la statul de drept, transparenta si eficienta, pe care oamenii de afaceri din SUA le considera prioritare pentru dezvoltarea afacerilor intre cele doua parti.”Statul de drept, transparenta, …





