Sotul, Adrian, vicepresedinte comisie pentru agricultura, sotia, Zenovia, sef la Directia Agricola, cumnatul, Mihai, membru in CA al SNIF / SEMCU – O FAMILIE INDRAGOSTITA DE AGRICULTURA

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Uite pe cine platim!

Desi este considerat unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din judet, fiind „jupanul” agriculturii prahovene, Adrian Semcu, presedintele PNL Prahova, a preferat sa intre in institutiile statului cu familie cu tot. Altfel nu se explica cum sotia sa, Zenovia Semcu, a renuntat la afacerile din agricultura pentru a deveni director executiv adjunct al Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Prahova, la mai putin de doi ani dupa ce Adrian Semcu a devenit deputat PNL de Prahova si vicepresedinte al Comisiei pentru Agricultura din Camera Deputatilor. Nici cumnatul lui Adrian Semcu, Mihai Sentel, nu este strain de munca la stat, fiind numit membru in Consiliul de Administratie al Societatii Nationale de Imbunatatiri Funciare. Numirea cumnatului in CA al SNIF i-a ridicat numeroase semne de intrebare fostului director al societatii, liberalul Luigi Berghes. Acesta a declarat, in exclusivitate pentru Monitorul, ca „e clar ca domnul Semcu are interese in privatizarea SNIF. Altfel nu se explica cum un om fara pregatire de specialitate, cum este cumnatul sau Mihai Sentel a ajuns intr-o astfel de pozitie!”.

Venituri importante de la buget

Cu banii incasati de la stat, familia Semcu o duce destul de bine. Potrivit declaratiei sale de avere, deputatul Adrian Semcu a incasat numai anul trecut din leafa de parlamentar 440 de milioane de lei vechi. Nici sotia sa, Zenovia Semcu, nu se poate plange ca la stat se castiga prost. Potrivit grilei de salarizare a functionarilor publici, salariul unui director executiv adjunct, este 1.538 lei, la care se adauga indemnizatia de conducere de 40%. In total, sotia deputatului Semcu primeste de la Ministerul Agriculturii peste 20 de milioane de lei vechi, adica cel putin 240 de milioane lei vechi pe an. Veniturile familiei Semcu le-a permis membrilor sai sa agoniseasca o avere frumusica: trei apartamente, in Ploiesti, Urlati si Radauti si trei autoturisme. In ceea ce priveste veniturile cumnatului deputatului Semcu, Mihai Sentel, acestea raman necunoscute intrucat nimeni din conducerea societatii nu a dorit sa dezvaluie valoarea indemnizatiilor incasate de membrii ai CA.

„Semcu mi-a solicitat pe romaneste „spaga””

Adrian Semcu a facut subiectul unui scandal in presa nationala in vara acestui an. Inainte de a-si da demisia din functia de director al Societatii Nationale de Imbunatatiri Funciare (SNIF), liberalul Luigi Berghes a trimis premierului Calin Popescu Tariceanu o scrisoare deschisa, postata ulterior si pe site-ul PNL. In aceasta scrisoare deschisa, Berghes il acuza pe presedintele PNL Prahova si vicepresedinte al Comisiei pentru Agricultura din Camera Deputatilor, ca i-a cerut spaga pentru a vota un proiect de lege privind activitatea SNIF. „Spre surpriza mea am ajuns in situatia de a nu mai intelege aproape nimic atunci cand acelasi domn deputat Semcu, pe holul Parlamentului si in prezenta unui secretar de stat UDMR mi-a solicitat pe romaneste „spaga” pentru ca se votase un proiect legislativ ce privea SNIF, sub pretextul ca „Motreanu m-a delegat sa colectez pentru minister”, caz in care eu trebuia sa-mi fac „datoria”. In mod evident am refuzat sa dau curs acestui indemn, iar de aici mi-am atras o mare antipatie din partea d-lui deputat Semcu”, se arata in scrisoarea deschisa semnata Luigi Berghes. In replica, deputatul Semcu a declarat ca Berghes trebuie sa faca dovada acuzatiilor sale.

Publicat in editia din data de: 16-10-2007
www.monitorulph.ro

spot_imgspot_img