Ministrul spaniol de Interne, Jorge Fernandez Diaz, a anuntat ca va apara duminica la Paris o modificare a tratatului Schengen pentru a permite controale la frontierele acestui spatiu european, cu scopul de a limita mobilitatea combatantilor islamisti care se intorc in Europa, relateaza AFP.
„Vom apara instaurarea controalelor la frontiere si este posibil, prin urmare, sa fie necesara modificarea tratatului Schengen”, care prevede libertatea de circulatie in spatiul Schengen, din care fac parte 26 de state din Europa, inclusiv 22 de membre ale Uniunii Europene, a declarat ministrul pentru cotidianul El Pais, inaintea unei reuniuni ministeriale pe aceasta tema la Paris, potrivit Mediafax.
„Mobilitatea din Uniunea Europeana faciliteaza deplasarile (jihadistilor) spre orice tara si de asemenea spre tara noastra”, a adaugat el, subliniind ca aproape 3.000 de combatanti originari din Europa s-ar putea intoarce si ar reprezenta o amenintare.
Apreciind ca aproape 20 la suta dintre ei sunt deja in Europa, ministrul de Interne subliniaza ca „sute de persoane de acest fel se pot deplasa liber prin Europa”.
De aceea, Madridul vrea instaurarea „unor controale care sa nu fie contrare principiului liberei circulatii, dar al caror scop sa fie ca persoanele care prezinta riscuri sau asupra carora exista indoieli intemeiate …





