Spaniolii de la Seat se afunda in groapa care a inghitit Volkswagen

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Concept SEAT IBX

Nici brandul Seat nu scapa cu fata curata din scandalul urias care afecteaza gigantul Volkswagen.

Seat, subsidiara spaniola a Volkswagen (VW), a instalat la peste 500.000 de masini acel blamat software care permitea masinilor sa indeplineasca standardele referitoare la poluare in timpul testelor, a anuntat joi publicatia El Pais.
Masinile au fost fabricate in Spania.
„Din 2009, subsidiara spaniola a VW a instalat motoare diesel modificate la peste o jumatate de milion de vehicule fabricate la uzina Martorell, langa Barcelona”, sustine El Pais citand surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul.
Motoarele utilizate la Seat sunt, in teorie, aceleasi cu cele folosite la vehiculele Volkswagen si Audi vandute in SUA, se arata in publicatia spaniola.
Un purtator de cuvant al Seat a confirmat ca unele vehicule Seat cu motor diesel au fost echipate cu acel software dar a refuzat sa precizeze cate vehicule sunt afectate.
Anul trecut, Seat a vandut 378.586 vehicule.
Directorul general al Volkswagen, Martin Winterkorn, si-a prezentat miercuri demisia, dupa o reuniune de urgenta a conducerii si principalilor actionari, pe fondul scandalului emisiilor. Un succesor al lui Martin Winterkorn va fi anuntat vineri.
Winterkorn a declarat ca demisioneaza pentru a-si asuma „deplina responsabilitate” pentru scandalul care a afectat compania germana. Berthold Huber a afirmat ca VW regreta profund scandalul precum si pierderea increderii clientilor.
Volkswagen este acuzat ca ar fi manipulat rezultatele testelor autoritatilor SUA legate de emisiile vehiculelor comercializate de grupul german prin instalarea unui software care permitea masinilor sa indeplineasca standardele referitoare la poluare in timpul testelor dar nu si in timpul operatiunilor normale. Din acest motiv nivelul poluarii era mai ridicat, sustine Agentia pentru Protectia Mediului din SUA (EPA).
Reprezentantii VW au recunoscut ca au falsificat datele la testele din SUA privind emisiile vehiculelor si au anuntat ca 11 milioane de vehicule diesel vandute in intreaga lume au fost echipate cu sisteme electronice speciale, pentru evitarea standardelor referitoare la poluare. Aproximativ 482.000 de vehiculele diesel produse in perioada 2008 – 2015 sub brandurile Volkswagen si Audi includ acel software destinat sa modifice nivelul emisiilor, a anuntat EPA.
Numai in SUA, amenzile totale ar putea ajunge la 18 miliarde de dolari (16 miliarde de euro) sau 30.000 de dolari per vehicul. Reparatiile vor fi efectuate de VW, ceea ce va majora costurile companiei. Sunt vizate modelele produse in ultimii sapte ani, inclusiv Jetta, Beetle, Golf, Passat si Audi …

spot_img