Specialistii cer un plan national pentru bunastarea copilului, in contextul violentelor in familie

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Copilul supus violentei va suferi si in vita de adult, avand consecinte „inimaginabile”, arata specliastii in drepturile copilului, citati de Mediafax. Ei au pledat pentru un plan national pentru bunastarea copilului si pentru infiintarea unei institutii independente care sa monitorizeze aplicarea legislatiei in domeniu.
Specialistii in drepturile copilului au aratat, vineri, la dezbaterea pe tema „Cum protejam copiii din institutiile de protectie a copilului?”, ca violenta exista in foarte multe forme, chiar daca oamenii o percep doar atunci cand e vorba de situatii foarte grave.
Presedintele Federatiei Organizatiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC), Ionut Jugureanu, a precizat ca, dincolo de toate statisticile, exista persoane care abuzeaza in toate sistemele si in toate tarile, insa „tratamentul” aplicat in situatiile de abuz difera.
Pe de alta parte, el a aratat ca, in Romania, exista o tendinta de musamalizare a acestor situatii sau de minimizare a lor.
Izabela Popa, consilier in cadrul Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptie, a precizat ca un ultim studiu facut in domeniu a aratat ca violenta asupra copilului a scazut in perioada 2001-2013, acest lucru datorandu-se si intrarii in vigoare a Legii 272/2004 privind protectia drepturilor copilului, care interzice utilizarea bataii.
De asemenea, ea a aratat ca o singura autoritate nu poate gestiona toate lucrurile de care este nevoie pentru toate formele de violenta, amintind ca fenomenul este prezent acasa, la scoala si in orice alt mediu, fiind astfel nevoie de implicarea mai multor ministere (Educatie, Sanatate, Justitie, Afaceri Externe), dar si a societatii civile.
Voica Pop, de la UNICEF, a atras atentia asupra faptului ca oamenii tind sa vorbeasca de violenta doar in cazuri foarte grave, ceea ce este gresit.
„Si daca vorbesti mai tare, poate fi o forma de violenta. Ea devine din ce in ce mai vizibila si, din pacate, stim din ce in ce mai putin. Cred ca nu stim de fapt ce se intampla in institutii, indiferent de cifrele raportate, nu pentru ca ne prefacem, ci pentru ca exista o toleranta si o acceptare foarte mare asupra tuturor formelor de violenta asupra copilului. Nu a cercetat nimeni sa vada cat de mare este aceasta doza de toleranta in randul lucratorilor din domeniul protectiei copilului, al cadrelor didactice, parintilor sau magistratilor. In mod neaparat, nici copiii nu au de la cine sa invete si nu realizeaza ca este o expresie a violentei asupra lor”, a aratat Voica Pop.
Presedintele onorific al FONPC, Bogdan Simion, a subliniat ca violenta este o forma extrema a abuzului sau o forma extrema de exprimare a neglijentei.
Totodata, el a atras atentia asupra faptului ca, desi in ultimii ani au fost doua cazuri grave e violenta asupra copilului, care au dus la condamnarea asistentilor maternali care aveau in grija acei copii, statul roman, prin institutiile sale, nu a luat nicio masura drastica in plan legislativ.
„In Anglia, in urma unui astfel de caz, masurile legislative au fost schimbate …

spot_img