La un an de la proclamarea „califatului” sau in Siria si Irak in 2014, gruparea jihadista Statul Islamic (SI) pare capabila sa supravietuiasca anilor de razboi, estimeaza experti citati de AFP.
Dupa o perioada de expansiune, embrionul Statului, avandu-l in frunte pe liderul sau Abu Bakr al-Baghdadi, a cunoscut certe infrangeri in ultimele luni, raidurile coalitiei internationale conduse de SUA si ofensivele lansate de armata irakiana, kurzi si militiile siite l-au obligat sa cedeze teren ca in orasele siriene Kobane si Tall Abyad si irakian Tikrit, relateaza Agerpres.
Dar pe de alta parte, organizatia a castigat victorii spectaculoase precum capturarea orasului antic Palmyra in desertul sirian si Ramadi, capitala celei mai mari provincii irakiene, Al-Anbar.
„Grupul actioneaza ca o gherila: el poate fi slabit intr-o regiune si sa castige in putere in alta, dar va continua sa existe intr-un viitor apropiat”, avertizeaza Hassan Hassan, analist la Chatham House.
Chiar daca frontierele „califatului”, proclamat in 28 iunie 2014 in teritoriile cucerite in Irak si Siria, pot fluctua, „eu il vad existand cel putin inca un deceniu”, adauga el.
„Ideea unui califat si a califului Ibrahim va ramane desigur vie in spiritul numerosilor sai membri si sustinatori in toata lumea”, intareste Charles Lister, de la Brooking Doha Center.
Succesele Statului Islamic se explica prin resursele sale financiare, prin capacitatile sale militare si facultatea sa de a se sprijini pe nemultumirile legitime ale populatiilor locale impotriva regimurilor in functie in Irak, tara subminata de instabilitate, si in Siria, devastata de razboi.
„Statul Islamic este grupul terorist cel mai bogat din lume”, cu venituri de aproape doua milioane de dolari saptamanal, indica Patrick Johnston, politolog al grupului de analiza Rand Corporation.
Atacurile coalitiei asupra campurilor petrolifere controlate de Statul Islamic si scaderea pretului petrolului brut i-au redus castigurile, dar grupul a gasit mijloace de a-si compensa pierderile. „El extorcheaza fonduri, colecteaza impozite si vinde bunuri jefuite in cursul cuceririlor sale”, explica Johnston.
Din punct de vedere militar, grupul beneficiaza de experienta fondatorilor sai, dintre care numerosi sunt fosti ofiteri si membri ai serviciilor de securitate ale fostului dictator irakian Saddam Hussein, concediati de americani dupa invazia din 2003. Ei au in special experienta a opt ani de razboi cu Iranul.
Statul Islamic se poate sprijini, de asemenea, pe largi rezerve de recruti, in special combatanti straini si pe un stoc considerabil de echipamente, fie ca este vorba despre arme usoare, artilerie, arsenal antitanc, tancuri si blindate, intre care vehicule americane capturate de la armata irakiana.
Potrivit lui Lister, grupul „incearca aproape constant sa castige victorii pentru a pune mana pe mai multe arme”.
Statul Islamic, care cumpara de asemenea echipamente pe piata neagra, „are armele, antrenamentul …





