Urmarita de pe margine, pentru prima data de la inceputul pregatirilor, de patronul Gigi Becali, Steaua a reusit sa se impuna in amicalul cu Besiktas, prin golul marcat din penalty de capitanul Mirel Radoi. Cu toate ca evolutia elevilor lui Marius Lacatus nu a fost una convingatoare, acestia au dominat prima repriza si, in afara golului marcat, au mai ratat doua ocazii mari, prin noua achizitie Kapetanos, cu o lovitura de cap scoasa cu greu de sub transversala de portarul turcilor (min 30) si prin Szekely, sut din apropiere, putin pe langa (min 36). In a doua repriza, „Fiara” a efectuat mai multe schimbari si meciul si-a pierdut din consistenta. De mentionat este revenirea „inchizatorului” Ovidiu Petre, care a fost introdus pe teren in minutul 75.
Iata primul „11” al Stelei: Zapata – Golanski, Radoi, Ghionea , Petre Marin – Szekely, Tiago, Plesan, Nicolita – Dayro Moreno, Kapetanos





