Steaua invinge BATE Borisov cu 2-0 si merge in grupele Champions League

Steaua invinge BATE Borisov cu 2-0 si merge in grupele Champions League

Golurile lui Dorel Zaharia si Rica Neaga au dus Steaua pentru a doua oara consecutiv in grupele Ligii Campionilor. Victoria in fata lui BATE Borisov a fost adusa de pragmatismul incontestabil imprimat de Hagi jocului echipei, dar si de un noroc la fel de incontestabil in momentele-cheie ale partidei.

Neaga a adus linistea pe stadionul din Ghencea inscriind al doilea gol impotriva lui BATE Borisov in minutul 55, la o centrare a lui Nicolita, dupa ce Dorel Zaharia deschisese scorul in minutul 10 cu o lovitura de cap. Echipa lui Hagi s-a calificat cu scorul general de 4-2.

Steaua a inceput ezitant meciul, bielorusii avand o bara in minutul 2 al partidei. Impinsa de la spate de un stadion arhiplin, Steaua a reusit sa marcheze in minutul 10, multumindu-se apoi sa conserve rezultatul si sa incerce cateva intepaturi pe contraatac, prin Dica, Zaharia si Nicolita.

Desi Hagi anunta spectacol in aceasta seara, stelistii au ramas datori la acest capitol, miza uriasa a meciului determinandu-i sa joace extrem de prudent si sa puna pe primul plan distrugerea oricarei actiuni de atac a lui BATE Borisov.

Norocul lui Hagi a purtat de data aceasta numele Zapata, portarul columbian avand cel putin doua parade incredibile la atacurile dezlantuite ale bielorusilor. Columbianul a dat siguranta unei defensive destul de subrede, care l-a facut pe Hagi sa-si iasa din pepeni de cateva ori.

Sute de suporteri stelisti s-au adunat, la scurt timp dupa meci, in Piata Universitatii pentru a sarbatori victoria echipei, inarmati cu tromboane si trompete si fluturand steaguri ros-albastru.

La conferinta de presa de dupa meci, Gica Hagi a admis ca “adversarul a avut momente foarte bune”, aratand insa ca “valoarea unor jucatori ne-a dus la succes”. El a apreciat ca meciul din seara asta a confirmat o “echipa matura, valoroasa”.

Referindu-se la tensiunile ce au afectat Steaua in ultimele doua saptamani, el a precizat ca “Niciodata nu s-a pus problema sa plec? si ca obiectivul sau de acum incolo este sa treaca de grupe.

La randul sau, Gigi Becali a declarat dupa meci, citat de Gazeta Sporturilor, ca “Hagi si-a dat testul in aceasta seara! Este norocos!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *