Bataie mare pe Ziua Barbatului. Dupa ce campania Bergenbier/Leo Burnett a castigat teren substantial pe piata de advertising din Romania, ideea a fost preluata si de agentia de publicitate Next Advertising, care a folosit-o in slujba brandului Stejar, bere a Sab Miller. Doua beri se lupta asadar pentru legalizarea zilei barbatului. Mesajele sunt cat se poate de simple si axate, in cazul ambelor campanii, pe promovarea ideii de barbatie, pe mandria de a fi barbat. Stejar se foloseste insa de show-ul caracteristic stand-up comedy, un stil care prinde tot mai mult teren in Romania.
Statementul folosit de Stejar nu ocoleste nici tenta ironica la adresa Bergenbier, cei care au transformat ziua barbatului in una dintre cele mai vizibile campanii de la noi. „Cica vor unii sa faca o zi ca sa ne sarbatoreasca noua barbatia. Foarte frumos ! Lipseste doar o bere pe masura. Ok, fac eu cinste!”
Ziua mult asteptata si promovata de cele doua companii este 5 mai, cand barbatii sunt chemati intr-un parc din Bucuresti, sa se sarbatoreasca alaturi de muzica celor de la Iris, Simplu, Ana Lescko, Anda Adam si Sindicate. Proiectul legislativ Ziua Barbatului a fost lansat de Organizatia Barbatilor din Romania.





