Abia astepti sa iti amenajezi curtea din jurul locuintei, mai ales ca nu te-ai mutat de foarte multa vreme la casa. Te lovesti insa de tot felul de lucruri, pe care uneori nu stii cum sa le rezolvi. De exemplu, ai avea nevoie de un motocultor sa ari pamantul, mai ales ca habar n-ai cine ar putea sa-ti are cu plugul tras de cal, ca pe vremea bunicii, sau cine are vreun tractor ideal pentru o astfel de operatiune.
Iar aceasta este doar una dintre problemele tale. Bugetul dedicat ingrijirii si amenajarii curtii nu este unul prea mare, cam 1000 de lei ar trebui sa te ajute in acest sens, dar stii ca e de fapt imposibil sa faci mare lucru cu aceasta suma. De ce nu o iei mai usor in acest proiect? Fa pe rand tot ceea ce ti-ai propus. Cu aceasta suma ai putea sa faci macar un lucru bun, care sa te bucure cand il privesti.
Iata cateva sfaturi utile in acest sens:
� Curatenia gradinii trebuie sa fie pe primul loc, altfel degeaba cumperi mobilier de gradina. Dupa ce cureti pamantul de buruieni, aduni ambalajele de plastic, hartie, metal, tai crengile copacilor si pomilor fructiferi, ari terenul si pui seminte pentru gazon de la , obtinand astfel o gradina verde tot timpul anului. Nu te zgarci cand vine vorba despre semintele de gazon pentru ca e nevoie de calitate superioara, poate chiar de pamant special pentru iarba, de fertilizant etc;
� Pentru ca iti doresti neaparat sa nu depinzi de nimeni si sa fii in stare sa iti ari singur gradina atunci cand ai nevoie, o motosapa se incadreaza perfect in aceasta suma. Investitia aceasta te va ajuta in fiecare an si vei reusi in scurt timp sa-ti scoti banii, nefiind obligat sa mai platesti pe unul sau pe altul pentru serviciile aduse. In plus, munca facuta de tine, cu spirit de raspundere, este mai buna decat a altuia;
� Cumpara mobilier de gradina, o canapea, 2 fotolii, o masa, poate si o umbrela. Aseaza-le intre pomii fructiferi din curte si savureaza cafeaua sau mancarea in compania celor dragi. Cu siguranta, te vei indragosti de acest mod de a pierde timpul si de a te relaxa placut in natura. Incearca sa faci shopping din mediul online pentru ca aici vei gasi mult mai usor produse ieftine sau reduceri spectaculoase;
� Amenajarea gradinii cu plante ornamentale, cu flori, arbusti, copaci sau pomi fructiferi poate fi o alta idee interesanta, care ar putea sa consume cu usurinta suma de 1000 de lei. Chiar daca initial ti se va parea ca este o suma mult prea mare pentru un astfel de proiect, vei vedea ca aceste plante sunt extrem de scumpe si la sfarsitul cumparaturilor te vei trezi cu 3 pomi, 4 arbusti si 5 ghivece de flori de exterior.
In concluzie, decorarea gradinii ramane una dintre cele mai frumoase activitati ale unui proprietar de casa, mai ales ca trebuie sa-si foloseasca imaginatia si creativitatea pentru a realiza un adevarat paradis in jurul locuintei sale.