O noua lege privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, care urmeaza a fi adoptata de Guvern, propune schimbarea legislatiei in vigoare, cu scopul extinderii categoriilor de persoane, cat si a operatiilor financiare avute in vedere. Astfel, printre modificarile care vor fi adoptate de Executiv se numara diminuarea pragului de raportare a tranzacţiilor şi a transferurilor externe, limita minimă fiind redusa de la 15.000 euro la echivalentul în lei a 10.000 euro, precum şi lămurirea unor aspecte legate de tranzacţiile efectuate prin intermediul instituţiilor de credit, respectiv în situaţia în care tranzacţiile sunt efectuate prin intermediul unei instituţii de credit, în scopul evitării dublei raportări, obligaţia de raportare revine instituţiei de credit, informeaza Profit.ro.
O altă schimbare vizează categoria persoanelor expuse politic, prin extinderea acestei noțiuni și către membri ai organelor de conducere ale partidelor politice, care pot sa nu detina functii publice, dar și directori, directori adjuncți și membri ai consiliului de administrație sau membri cu funcții echivalente în cadrul unei organizații internaționale.
De asemenea, va fi modificat și regimul aplicabil clienților ce fac parte din categoria persoanelor expuse politic, în sensul solicitării de a aplica măsuri suplimentare de cunoaștere a clientelei și de a acorda o atenție sporită relațiilor de afaceri cu astfel de persoane ce ocupă funcțiile publice importante la nivel național, spre deosebire de vechea reglementare ce solicita aplicarea acestui tip de măsuri doar pentru persoanele expuse politic nerezidente.
Va fi extinsă, totodata, sfera persoanelor juridice liberale obligate sa furnizeze informatii legate de spalarea banilor si finantarea terorismului, prin introducerea în categoria entităţilor raportoare şi a executorilor judecătoreşti, pe langa notari si avocati.
Potrivit proiectului, un element de noutate absolută il reprezinta înființarea registrelor beneficiarilor reali ai persoanelor juridice, adica a persoanelor care controleaza o firma sau alt tip de organizatie juridica.
„Decizia de înființare a acestora a fost luată la nivel european ca răspuns la atacurile „Panama Papers” și la atacurile teroriste survenite în capitalele statelor membre”, arata nota de fundamentare a proiectului. Persoanele juridice şi construcţiile juridice înregistrate pe teritoriul României au obligaţia de a furniza informaţii privind beneficiarul real, atunci când institutiile iau măsuri de cunoaştere a clientelei. Aceste informaţii vor fi cuprinse într-un registru central organizat la nivelul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului pentru societăţile comerciale, la nivelul Ministerului Justiţiei pentru asociaţii şi fundaţii, la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în cazul fiduciilor, respectiv la nivelul Depozitarului Central în cazul societăţilor listate pe pieţe reglementate. Pana in 2019, astfel de registre naționale ar trebui să fie interconectate la nivel european, permițând astfel o transparență îmbunătățită a circuitelor financiare, atât național, dar și transnațional. Proiectul de act normativ stabileste si noi praguri importante referitoare la amenzile contravenționale aplicabile în cazul nerespectării obligațiilor legale, care vor varia intre 10.000-150.000 lei pentru persoanele fizice, in prezent fiind de cel mult 50.000 lei.
In cazul pesoanelor juridice aceste amenzi se vor aplica la limitele superioare, cu o majorare de până la 10% din veniturile totale declarate în ultimele 12 luni încheiate. Mai mult, in cazul instituţiilor de credit sau financiare, care se fac vinovate de incalcarea obligatiilor stabilite prin aceasta lege, vor fi aplicate limitele superioare ale amenzilor mentionate, majorate cu 4 milioane lei pentru institutie si cu 500.000 lei pentru o persoana angajata.
Proiectul mai prevede si publicarea și menținerea pe o perioadă de 5 ani a datelor de identificare ale persoanelor care s-au făcut vinovate de săvârșirea infractiunilor prevazute de lege. De asemenea, termenul în care Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor poate primi la cerere date şi informaţii relevante de la autorităţile şi instituţiile competente, în vederea îndeplinirii atribuţiilor stabilite de lege a fost redus de la cel mult 30 de zile la maximum 15 zile de la data primirii cererii, iar pentru cererile care prezintă un caracter de urgenţă, marcate în acest sens, în termenul indicat de Oficiu, chiar dacă acestea nu au transmis un raport de activitate …





