Exista semne ingrijoratoare care vin dinspre aliatii occidentali, in special dinspre cei europeni, care indica faptul ca Romania va mai trebui sa astepte mult pana sa isi vada atinse obiectivele de securitate la Marea Neagra.
Presedintele Iohannis a declarat, previzibil, ca „Summitul NATO care s-a incheiat constituie un moment foarte important pentru Alianta si Romania. Pot spune, cu certitudine, ca a fost un summit de succes pentru Romania”. Presedintele nu poate fi contrazis dintr-un singur punct de vedere: Romania nu s-a intors cu mana goala de la Varsovia pentru ca nimeni nu poate fi lasat complet pe dinafara la un astfel de summit, dar nu putem vorbi in nici un caz despre atingerea „tuturor obiectivelor”. Dimpotriva, exista semne ingrijoratoare care vin dinspre aliatii occidentali, in special dinspre cei europeni, care indica faptul ca Romania va mai trebui sa astepte mult pana sa isi vada atinse obiectivele de securitate la Marea Neagra. O buna indicatie in acest sens este ca fara sprijin american masiv, nu le obtineam nici pe acestea.
Contextul in care s-a desfasurat summit-ul de la Varsovia a fost conturat pe de o parte de declaratiile presedintelui francez, François Hollande, care a afirmat raspicat nu numai ca, pentru Franta, Rusia nu reprezinta un adversar si nu constituie o amenintare”, ci chiar ca „NATO nu are nicidecum vocatia de a influenta relatiile pe care Europa trebuie sa le aiba cu Rusia” si declaratiile presedintelui Barack Obama, care afirmase in aceeasi zi ca prin actiunile sale agresive din Ucraina, Rusia constituie o amenintare clara la adresa securitatii europene. In conditiile in care cel mai important scop al intregii adunari de la Varsovia era sa raspunda la intrebarea „cum ne aparam mai bine, ca Alianta si, in special, cum aparam aliatii de pe flancul estic de amenintarea ruseasca?”, declaratiile lui Hollande reprezentau un semnal clar ca Franta, impreuna cu alti cativa prieteni, nu au nici un chef sa apere Europa de Est, ba mai mult, ca NATO n-are a se amesteca in „relatiile Europei cu Rusia”. De partea cealalta, desigur tabara care, in frunte cu Polonia si din care facea parte si Romania, crede ca exista o amenintara clara si manifesta si ca NATO trebuie sa se implice in „relatia Europei cu Rusia”. Aceasta din urma viziune, fiind sustinuta de Statele Unite si Obama a prevalat, dar tensiunile nu sunt nici pe departe rezolvate. Pe aceasta legatura tensionata intre conciliatorismul sau, uneori, obedienta unor europeni fata de Rusia si fermitatea celor care considera ca Rusia trebuie sa primeasca un raspuns credibil si puternic au stat si discutiile privind Romania.
Concentrarea pe?”nordul Estuluia”
Indiferent de cum vrem sa impachetam mediatic summit-ul de la Varsovia, adevarul brutal este ca el s-a concentrat asupra apararii partii de nord a flancului estic, adica Polonia si statele baltice pentru ca acestea sunt cele mai vulnerabile. La drept vorbind nu este vorba nici macar de masuri propriu-zise de aparare, cat de descurajare a unei eventuale agresiuni, de instalare a asa-numitelor „tripwire”, firul rosu care, o data calcat, ar trebui sa declanseze raspunsul Aliantei. Despre asta a fost vorba in mare la Varsovia si asta s-a obtinut cu pretul mentionarii de zeci de ori in Declaratia finala, ca NATO nu reprezinta o amenintare la adresa Rusiei, ca NATO doreste dialog cu Rusia pe baze transparente si ca
NATO ramane deschisa amintitului dialog. Tot la drept vorbind, statele baltice si Polonia sunt in continuare cele mai vulnerabile la un posibil atac, unii „realisti” sustinand ca sunt de neaparat si ca prin urmare, aliatii nici nu ar trebui sa mai joace aceasta mascarada a apararii balticilor. Bineinteles, daca nu ar fi dispusa sa apere statele baltice, NATO si-ar pierde in urmatorul moment ratiunea de a fi – „toti pentru unul si unul pentru toti” – si ar disparea de fapt ca alianta defensiva. Rusii stiu bine acest lucru si de aceea sunt extrem de agresivi in regiune cu survoluri repetate ale spatiului aerian al celor trei state, concentrarea de trupe in regiune si exercitii „spontane” si neanuntate, menite sa creasca incertitudinea si sentimentul de asediu. De aceea era nevoie de un raspuns urgent de descurajare si o parte a acestui raspuns a fost desfasurarea „permanenta, dar rotationala”, incepand de anul viitor a celor patru batalioane (intre 800 si 1200 de militari) pe teritoriul celor patru tari. Aceasta a fost decizia ferm stabilita, anuntata la Varsovia si dincolo de aceasta, orice altceva trebuie luat ca bonus. Ca sa vedem ca nici macar aceasa hotarare nu a fost luata cu usurinta, trebuie amintit ca initial s-a vorbit de cinci batalioane, dar pentru cel de-al cincilea nu s-au gasit nici soldati, nici „natiune-cadru” dornica sa-l conduca. Dintre cele patru, unul va fi condus de americani, in Polonia, unul de canadieni, in Letonia, unul de britanici in Estonia si unul de germani in Lituania. Altfel spus, din 28 de aliati, trei provin din „anglosfera” si numai unul din Europa Continentala, Germania, care are legaturi istorice cu spatiul baltic. Unul din bonusuri fost participarea in premiera a Suediei si Finlandei la summit si dispozitia acestor doua tari neutre de a lua parte la operatiunile de descurajare, semn ca nu numai est-europenii sunt ingrijorati de agresivitatea rusa, ci si nordicii.
Ce a primit concret Romania?
Inainte de toate, trecerea bazei de la Deveselu sub comanda si controlul (C2) NATO. Sub aspectul securitatii, este putin important pentru Romania, daca baza de la Deveselu ramanea sub steag american sau era trecuta sub cel al NATO, dar din punct de vedere simbolic si, mai ales, politic, este o realizare importanta. In primul rand, pentru ca exista, la nivel global, premisa asumata ca steagul unei aliante largi cum este NATO confera legitimitate politica mai mare atat la nivelul institutiilor internationale, cat si in relatia cu potentialii agresori precum Rusia, care ne tot ameninta ca isi indreapta rachetele spre noi din cauza scutului. Asadar, daca pana acum scutul era o afacere americano-romaneasca, de acum a devenit o afacere a intregii Aliante, iar rusii vor trebui sa ameninte direct NATO. In al doilea rand, fiind o baza permanenta, scutul de la Deveselu devine, de facto, prima baza militara permanenta a NATO de pe teritoriul fostei Europe comuniste, ceea ce are o mare incarcatura simbolica, mai ales ca va fi urmata de cea din Polonia. Gheata a fost sparta si orice poate sa urmeze.
La polul celalalt, trebuie spus ca nu toti aliatii au fost incantati de aceasta mutare – aceeasi Franta, in particular – drept pentru care au cerut garantii ca mecanismele C2 vor fi aliate, nu americane. De aceea de exemplu in paragraful din Declaratie care urmeaza celui care anunta asumarea scutului, se mentioneaza expres ca „deciziile privind scutul vor fi luate politic, ca intotdeauna”, prin „politic” intelegandu-se ca puterea de decizie se muta de la Pentagon la Bruxelles.
Ceea ce trebuie remarcat este ca decizia de asumare a scutului de catre NATO a urmat politica faptului implinit. Initiativa a fost dusa la capat in urma acordurilor dintre Statele Unite si Romania si abia dupa ce a devenit operationala, NATO a fost cumva constransa sa o asume. Daca lucrurile ar fi stat altfel, este foarte probabil sa nu fi avut nici astazi baza de la Deveselu.
In al doilea rand, avem un plan de contingenta upgradat sau „dezvoltat” ceea ce, cum am scris deja, presupune masuri concrete de adaptare planurilor de aparare a Romaniei la amenintarile noi aparute dinspre Rusia si asta inseamna escaladarea rapida a fortelor rusesti in Crimeea. Cum rusii ar putea interpreta aceste planuri ca un gest ostil si aici au existat voci (Franta, ati ghicit) care au pus la indoiala necesitatea planului. Planurile de contingenta trebuie asumate politic, dar ele sunt in primul rand opera militarilor si cum cel mai mare contributor la apararea comuna decide de obicei cum vor arata aceste planuri, stim cui trebuie sa multumim pentru aceasta „dezvoltare” a planurilor de aparare si, in nici un caz nu este vorba de Franta.
In al treilea rand, Romania a obtinut un batalion mecanizat de 1.000 de soldati americani cu tot cu tancurile si vehiculele blindate din dotare, care va fi stationat la baza de la Kogalniceanu, dar NU de la NATO, ci direct de la americani, care vor desfasura aici, bineinteles pe cale rotationala, o parte a diviziei mecanizate pe care o trimit in Europa in cadrul asa-numitei Initiative de Reasigurare. NATO nu a facut decat sa „salute” in declaratie aceasta mutare care are loc, insa, pe baze bilaterale.
Baza de la …
